Medalion aniversar Liviu Antonesei

Marele scriitor Liviu Antonesei împlineşte 60 de ani. Ziarul Răsunetul îi urează multă sănătate şi bucurii! De curând maestrul ne-a oferit bucuria de a împărtăşi bistriţenilor din experienţa vastă, într-o întâlnire memorabilă la Casa cu lei. Cititorilor le oferim un medalion liric din proaspătul volum “Un taur în vitrina de piatră” apărut  la Editura Adenium.

Arhitectură muzicală. Cîntec

Nu mai este durere,

nici disperare

în bizarul meu suflet.

Doar o îngheţată,

o veşnică nepăsare

căzută cu franjuri

de tunet.

Mîna mea în veci

nu va căuta luminoasa

întindere de sulf.

Steaua din ochi

incendiază casa

în care îmbătrînise

Beowulf.

Sîntem opaci ca două

viori dezacordate –

dinlăuntru răsună

ecoul, numai ecoul

notelor sparte

înălţînd în adîncuri

tempoul!

Ars amatoria

Dar şi îndepărtarea absurdă a iubirii noastre

din lumea de aici va trece – pod peste ape secate.

În ceruri, în pămînt, totuna vom fi.

O singură stea deasupra.

Un trup în adîncul de întuneric,

o inimă roşie şi putredă în sticla eternităţii.

Ne vom iubi într-o noapte,

ne vom urî într-o zi.

Cours d’amour

Fără încetare ne vom iubi în noaptea

care nu vine. Fără încetare.

Noaptea – care nu vine. Noaptea.

Halucinaţi norii în cuiele lunii albastre –

un parfum trist doarme în urbea

aceasta crucificată.

Tu nu eşti, ea a plecat într-o trăsură

de fier cu şase cai albi. Prea frumos ar fi totul –

gîndacii de motorină îmi urcă alene

pe braţe. Cuţitele zilei gîdilă ochii.

Acoperişuri, rigole rigide şi roşii.

O, se aude cum urlă sirena

uzinei de numărat morţii.

E bine. E bine. E bine.

Dar

Dar dacă m-aş ridica pe vîrfuri

şi dacă mi-aş scoate ochelarii opaci,

dacă m-aş ridica pe vîrfuri,

peste munţi, peste cîmpii, peste ape,

dacă m-aş ridica pe vîrfuri,

ce aş vedea în depărtare, peste cîmpii,

peste munţi şi păduri, peste ape,

în flăcări şi-n sîngele tău,

peste cîmpii şi păduri, peste ape,

ce aş vedea în lumina apusului?

Elegie în grădina botanică

Mîna mea către fructul putred

al unui alt sezon – primăvara

amintită sau imaginată a orientului

în care au respirat Subpămîntenii.

Arterele descriu geografia unui

neoplasm ce ruinează trupul către

eliberarea Formei interzise

şi sceptice…

O, necuprinsul grădinii botanice

în miezul acelei zile luminoase –

ca o bucurie a trupului în alt trup.