Medalii după medalii ale tinerilor karatişti din Feldru, Nepos şi Dumitra la Cupa României de la Cluj

Săptămâna trecută, sala din incinta  Parcului Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca  a găzduit Cupa României la care au participat în jur de 200 de sportivi din Bucureşti, Oradea, Arad, Mureş, Cluj, Bistriţa, Sibiu, Tulcea, Feldru, Baia Mare, Zalău, Sânmartin, care s-au luptat în cadrul a două probe, de kata şi kumite.

          Clubul de karate Kyokushin Feldru s-a prezentat cu 16 sportivi, din care 7 din Feldru şi Nepos şi 9 din Dumitra. Aceştia au concurat la kumite pe categorie de vârstă şi greutate.

          Concursul a început cu proba de kata, unde sportivii cu vârsta până în 8 ani au avut o concurenţă foarte mare, cu 24 de sportivi, luptându-se pentru cele 3 locuri. De la Kyokushin Feldru, sportivul Darius Mihăiţă Ileni din Dumitra s-a clasat pe locul 2, dovedindu-şi încă o dată valoarea, deoarece şi anul trecut a urcat pe podium.

          La feminin 9-10 ani, din 16 fete, Mirela Fodor a reuşit să se califice în finale, obţinând locul 4, iar în proba masculină a aceleiaşi categorii de vârstă, din 30 de sportivi, Paul Marius Runcan s-a clasat pe locul 8.

          La kumite, 16 sportivi ai clubului  au cucerit 16 medalii: 5 de aur, 4 de argint şi 7 de bronz.

          Rezultate Feldru şi Nepos

 Aur: Marius Irinel Morari, Octavian Tolan, Darius Mihai Mureşan;

Bronz: Cornel Popanton, Paul Marius Runcan, Mirela Fodor, Eduard Anuţa.

Rezultate Dumitra

Aur: Andreea Petruţa Hoha, Călin Cosmi;

Argint: Steve Moloca, Bianca Oniţa Moldovan, Nicolas Cosmi, Darius Ileni (care a luat argint şi la kumite şi la kata);

Bronz: Teodor Gheorghe Hoha, Leon Bogdan Olar, Alexandru Moldovan.

           „Eu practic acest sport de 19 ani, am fost la sute de competiţii, dar nu am visat niciodată că o să văd ce am văzut acum de la părinţii tinerilor din Feldru, Nepos şi Dumitra”, ne-a declarat Marius Pop.

          Primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan, a pus la dispoziţie un microbuz de 16 locuri, din care 7 sportivi şi restul părinţi, cerinţele fiind foarte multe.

          Nici primarul comunei Dumitra, Gheorghe,Bălăjan nu s-a lăsat mai prejos, punând la dispoziţie un microbuz de 20 de locuri, din care 9 sportivi şi restul părinţi, care au mai venit şi cu maşini personale.

          „Mulţumesc domnilor primari Gheorghe Bălăjan şi Grigore Ţiolan şi părinţilor care m-au cunoscut doar din mass-media, având încredere în primari, iar acum culeg roadele faptului că au ales acest sport pentru copiii lor. Acest sport înseamnă sănătate. Sănătate fizică – creştere armonioasă, dezvoltare fizică; intelectuală – înveţi o limbă străină şi o artă a unor mişcări specifice din Japonia; şi sănătate psihică – sportivii au un comportament temperamental, rapiditate în gândire şi luarea deciziilor corecte mult mai rapid decât alţi copii. Mulţumesc sponsorilor Alforest Prodcom: Runcan Maria, Gore Ani din Nepos; Restaurantul Terra: Pop Fănel – Bistriţa; Clubul 8 Ball: Scridon Grigore – Bistriţa; Best Tuning: Purcelean Alin”, a încheiat Pop Marius.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]