Maşină intrată într-un parapet. O femeie din Rebrişoara a fost transportată la spital

Un accident rutier s-a produs în această dimineaţă pe raza comunei Rebrişoara, după ce un autoturism a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. "Conform primelor date, pe drumul național 17D,  între localitățile Rebrișoara și Năsăud, o femeie în vârstă de 42 de ani, din Rebrișoara, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Năsăud, cel mai probabil din cauza neatenției și a vitezei excesive, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un palet cu pavaj, aflat în curtea unui imobil. În urma accidentului șoferița fost rănită ușor. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. 

La faţa locului, au intervenit un echipaj de pompieri pentru măsuri APi, un echipaj de prim ajutor şi unul ce la Ambulanţă. Echipajele de intervenție au scos-o din mașină și au predat-o echipajului SAJ BN. Victima a fost stabilizată și transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Năsăud cu leziuni la nivelul membrelor inferioare.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]