Marian Cozma, un simbol al suprimării valorilor

Părerea mea poate fi exagerată sau pesimistă, dar pentru mine, Marian Cozma, handbalistul omorât bestial în Ungaria se proiectează ca un simbol al suprimării valorilor naţionale.

Inima de piatră se încălzeşte la vederea acestui sportiv sculptural, demn în mişcările lui impunătoare, atletice, de talentul lui Michelangelo Buonarrotti. Gâtul puternic, susţine pe torsul măreţ, un cap cu trăsături de efeb. Ochii de culoarea oţelului, cu irizări verzi, exprimă un suflet pur de copil sincer, dar şi demnitate şi frumuseţe morală, matură. O minune…” plăsmuire a spiritului divin, prin părinţii tereştri care l-au educat, prin antrenorii care l-au pregătit să ne încânte pe toţi cu jocul lui perfect.

„Păsărilă” prindea nu numai mingea că şi pasărea de după Lună. Marian Cozma ne-a reprezentat în Europa aşa cum suntem noi cu adevărat: buni, sinceri şi încrezători, răbdători şi eroici. A strălucit o clipă ca o cometă misterioasă şi fascinantă pe cadranul sportului românesc. Fiind o MINUNE, a trebuit să dispară. Binele şi răul s-au confruntat tragic. Urâtul şi bestialitatea s-au confruntat cu virtutea şi înalta ţinută umană într-o luptă perfidă în care Păsărilă a fost lovit mişeleşte, pe la spate, într-o vremuială pigmeică animată de rânjete de invidie şi ură. Aşa s-a prăbuşit şi trupul falnic al Viteazului Mihai, lovit perfid, pe la spate, pe Câmpia Turzii.

Suprimarea criminală a lui Marian Cozma a aruncat peste România un Doliu pentru toate valorile naţionale înghiţite în anonimatul nesăţios, pentru tinerii care emigrează în căutarea unui trai mai bun, pentru toţi cei talentaţi care trăiesc în condiţii mizere, fără putinţa de realizare, pentru toţi cei care observă, ştiu dar tac cufundaţi ca peştii în rădăcinile strămoşilor răstigniţi pe altarul jertfei naţionale.

E timpul să tragem învăţămintele cuvenite, aşa cum ne-a atenţionat tatăl handbalistului Marian Cozma:

„Părinţi, ţineţi-vă copiii acasă!”

„Români, fiţi uniţi!”

„Oameni buni de pretutindeni extirpaţi Răul, căci altfel, printr-o răsturnare absurdă a valorilor, acesta ar putea lua locul Binelui!”

prof. pens. Livia Petri,

Nimigea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5