Marea Unire, în viziunea Teatrului profesionist de proiecte „Liviu Rebreanu”

Dedicată evenimentelor marcării Centenarului, piesa de teatru „Ziditori ai Marii Uniri”, jucată în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi Literatură de către Teatrul profesionist de proiecte „Liviu Rebreanu” Bistriţa, a impresionat spectatorii prezenţi la Palatul Culturii. Actorii Cristina Moldoveanu, Marian Despina, Răzvan Busuioc, Petre Pletosu, Dan Apăvăloaie şi Marian Ciripan, i-au încântat pe bistriţeni în piesa regizată de Marian Ciripan. Pornind de la scenariul piesei „Memorandiştii”, scrisă de dramaturgul Dan Tărchilă, regizorul a realizat o versiune inedită cu tema legată de Anul Centenar. Piesa se vrea un omagiu adus jertfelniciei celor care au luptat pentru împlinirea idealului de veacuri a poporului român: unirea întru una, sfântă şi binecuvântată Românie. Piesa de teatru începe într-un decor simplu, reprezentând imaginea unei celule. Un om adâncit în gânduri stă aşezat la o masă pe care pâlpâie o lumânare. Este părintele Ioan, arestat de autorităţile ungare pentru atitudinea sa prounionistă, contrară celei imperiale, aşa cum s-a petrecut cu numeroase personalităţi, multe dintre ele preoţi, după ce Armata Română pătrunsese în Transilvania anului 1916. Chinuit de deznădejde, preotul ortodox român caută un cuvânt de îmbărbătare de la cei din jur, în primul rând de la soţia lui, preoteasa Ana: „Răscolit de vânturi şi zăpezi, nu mai ştiu să râd ca în trecut.../ Spune-mi o vorbă bună, fie şi-o minciună/ Spune-mi să pot uita de căderi, să mă-mbărbătezi o clipă doar/ I-atât de bine să crezi şi să speri...” În celula sa, părintele ortodox, interpretat magistral de Marian Ciripan, este vizitat pe rând de soţia sa (rol interpretat de Cristina Moldoveanu), preotul greco-catolic Vasile (Marian Despina), baciul Todor (Petre Pletosu), reprezentantul românilor simpli, al ţăranilor, cea mai oropsită şi lipsită de drepturi categorie socială din Transilvania acelor vremuri, şi Ştefan Muşat, fostul elev al părintelui profesor, întruchipând tânăra intelectualitate ardeleană, interpretat de actorul Dan Apăvăloaie. Un rol interesant în piesă îl joacă şi aparentul personaj secundar, jandarmul maghiar (Adrian Anghel). Apar în scenă, aşadar, chipurile-simbol ale societăţii transilvane de la începutul secolului trecut. Ele poartă nume neutre pentru a nu greşi faţă de cei peste 150 de preoţi întemniţaţi din ordinul guvernului maghiar şi a peste 200 de slujitori ortodocşi şi greco-catolici ai altarelor care au primit domiciliul forţat în localitatea maghiară Sopron. Populaţie majoritară, dar lipsită de vreun drept pe pământul strămoşesc, românii ardeleni cer libertate şi unire cu fraţii lor de peste munţi. Inculpat pentru singura vină că este român, părintele Ioan ştie pentru ce suferă. El îi spune Anei: „Dacă-am strigat că haitele ne fură adâncul, codrul, cerul, stea cu stea/ şi pâinea noastră sfântă de la gură, Nu-s vinovat faţă de ţara mea/ Nu-s vinovat că toamnele ni-s pline cu tot belşugul de la vin la grâu. Ană, acum când ispăşesc osânda asta grea/ Cu fruntea-n slavă strig în închisoare: Nu-s vinovat faţă de ţara mea”. Deşi la început soţia îi cere să renunţe la demersul său („Ar fi mai bine să slujeşti în biserica ta decât să te împotriveşti unor oameni mai puternici decât tine”), el reuşeşte din închisoare să îi convingă pe toţi cei care-i calcă pragul că ideile nu pot fi oprite de ziduri, oricât de groase ar fi acestea. Astfel, preotul Ioan devine cel care întreţine speranţa unirii, refuzând eliberarea propusă de guvernul maghiar.
A fost o seară memorabilă pentru iubitorii de teatru.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]