Marcajele rutiere, o problemă pe drumurile naţionale şi judeţene

Ing. Constantin Hada, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii Bistriţa-Năsăud, a atras atenţia, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, asupra problemelor cauzate de lipsa marcajelor rutiere pe anumite tronsoane de drum naţional şi judeţean, în contextul sezonului rece ce se apropie, dar şi a duratei nopţii.
Acesta a făcut referire atât la tronsonul de pe DN 17, între Piatra Fântânele şi Livezile, unde a fost aplicat un strat de şlam bituminos, dar şi la DN 17 C şi DN 17 D, unde se execută lucrări de ranforsare a sistemului rutier. Ing. Hada a amintit şi de porţiuni de drum judeţean, inclusiv pe DJ 151 sau DJ 172 D (pe Valea Ilvelor), unde apar astfel de probleme.
„ La Consiliul Judeţean am avut un contract cadru, pe o perioadă de patru ani, care a încetat în 2016. A fost lansată procedura de achiziţie publică, pentru un alt acord cadru, din păcate, de o perioadă lungă de timp este în contestaţie şi nu s-a putut acţiona pentru marcaje. Au fost executate marcaje pe drumurile care au fost modernizate şi reabilitate, într-adevăr, destul de puţine la număr. Din păcate, acum este prea târziu, este destul de rece, vopseaua de marcaj nu o putem pune pe un timp friguros, rămâne ca de la primăcvareă să executăm astfel de lucrări”, a declarat inspectorul de specialitate Rodica Botiş de la Serviciul Administrare Drumuri Judeţene.
Ing. şef Grigore Vlad de la SDN Bistriţa a precizat că aceste lucrări de marcare se fac prin direcxţiile regionale de drumuri şi poduri, iar contractul regional nu a „acoperit” întreaga cantitate necesară. „La ora actuală, există un contract încheiatz şi sperăm că în cel mai scurt timp să putem marca aceste drumuri. Noi am solicitat încă din septembrie, iar iniţial trebuia încă din 2 octombrie să se prezinte firma. De la DRDP Craiova a fost luată cantitatea de vopsea, dar nu a mai ajuns la noi. Există acest contract şi am solicitat marcaj inclusiv pentru sectoarele ranforsate şi ni s-a promis că în termenul cel mai scurt se vor face”, a precizat ing. Vlad, existând speranţa că aceste marcaje vor fi efectuate până la căderea zăpezii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5