Manuela Mititean – Poezia adolescenţei

Am fost plăcut surprins când am citit poeziile elevei Manuela Mititean.

Născută în comuna Şieu-Măgheruş, judeţul Bistriţa-Năsăud, în zodia Balanţei, a debutat cu poezia „Fior violent” în revista „Primii paşi”, editată de Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa. Deşi se află în etapa adolescentină, la 18 ani, Manuela Mititean scrie o poezie cu fundament filozofic impresionant. Este evident că talentul înnăscut al tinerei poete este hrănit de lecturi ziditoare şi că, la Liceul Andrei Mureşanu, unde urmează studiile, beneficiază de îndrumări profesorale adecvate.

Ţin să felicit deopotrivă pe părinţii şi profesorii acestei tinere ce se află la începutul

unei cariere promiţătoare de scriitor.

Din cele 30 de poeme ale Manuelei Mititean, scrise pe parcursul acestui an , vă prezint un fragment din prima sa poezie, scrisă în data de întâi februarie, 2010, întitulată “Copilărie“: ,,Unde eşti, copilărie?/ Te caut în amnezie.../ Nu te-ascunde, vino iar!/ Vreau în braţe să îţi sar./ Mângâierea ta să-mi dai,/ Să mă duci în colţ de Rai,/ S-aflu iar ce este jocul,/ Fără să-mi încerc norocul.”

Albert Camus a spus: „Créer c'est vivre deux fois”,adică:

„A crea înseamnă a trăi de două ori”.

Vă propun să citiţi câteva poezii scrise de Manuela Mititean.

Sumese valuri

Menit să plimbe muritori

Părăseşte ambarcaderul,

La chemări de aurori,

În valsul mării cu cerul.

Îşi înalţă pânzele,

Spre a vântului alint.

În simfonii, muzele,

De nemângâiere cânt.

Nava-naintează lent,

Spre oceanicul menaj,

Cald şi liniştit curent,

Poartă-a vasului tonaj.

La mijloc de orizont,

Se vede la departare

Dintr-un mare bastiment,

Un punct negru, non-culoare.

Furie neagră de resac,

Formează după el mulţime...

Catargele iute-şi desfac,

Sumese pânze-n înălţime.

Din învolburat talaz,

A vaporului ruliu,

Ce se clatină-n necaz…

Al furtunii ceas târziu.

Anotimp refuzat

Secund, al nopţii deceniu

Umple cerul de lumină,

Cheamă al naturii geniu

Dar mă tem că n-o să vină…

Vânt turbat în răcnet viu

Reînvie iar şi iar…

Plânge cerul sângeriu,

Stau copacii ca pe jar.

În vitralii curcubeul

Zace acronic, amar

În strofa naturii, eul

Se trezeşte din coşmar.

Ploaia-n jurăminte mute

Se loveşte de pământ...

Umbre de dorinţi temute

Se transformă în mormânt...

În mormânt de flori uscate.

Pomenit-au cu durere

Lumânări stinse, aplecate

Numele lor efemere…

Zâmbetul

Zâmbetu-i veci consimţire,

Nu-i al râsului refuz,

Sau obscura înşelare,

Al pasiunii dans difuz.

Zâmbetul denotă raze,

Din soare-n adânc răsfrânte,

În diverse ipostaze,

A inimii bătăi cărunte.

Emană anume fascinaţie,

Te preface-n sclav deplin,

Din celebra revelaţie,

Te trezeşti ca fiind stelin.

Iar acel surâs absent,

Timpuriu şi reumatic,

Ce-a fost odată inocent,

Mi-e astăzi antipatic.

Zâmbetul-oglindă ocultă,

Curcubeu de lacrimi pure,

Suflet ce etern ascultă,

Şi învaţă să îndure…

Ceas de noapte

În răscruci de crengi uscate

Ceasul, miezul nopţii bate.

De noi luna se ascunde

Şi-n sărut de flori pătrunde.

Murmur dulce de izvor

Soarbe bietul căprior

Însetat de mângâiere

Somnu-l prinde-n netăcere.

Luna doar un ochi închide

Vântul, parcă de ea râde,

Legănând în flori şi frunze

Visuri dulci de buburuze.

Regina Nopţii işi dă jos

Masca plină de miros,

Foarea-i ziua se ascunde

Nopţii cu amor răspunde.

Greieri beţi cântă în cor

Sub al florilor odor,

Iar când ceasul bate trei,

Vântul tace. Dorm şi ei!

.

Comentarii

04/09/10 01:18
Andreea

Foarte frumoase poeziile prietenei mele!!!

06/06/12 09:39
Liviu Iacob

Felicitari... foarte frumos!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]