Mândria de a fi bistriţean

Bistriţa a fost în sărbătoare ! Poate, una dintre cele mai frumoase din istoria acestei comunităţi. Am învăţat, împreună, ce înseamnă să fii cu adevărat european. Centrul Bistriţei a fost unul al evenimentelor de anvergură. Primarul Ovidiu Teodor Creţu, directorul Dorel Cosma, alături de toţi cei din Primărie şi Centrul Cultural Municipal, au demonstat că putem fi gazde excelente.
În toată această perioadă, în care Bistriţa a arătat a oraş turistic, trebuie să recunoaştem că am fost mândri că suntem bistriţeni. Că pietonalul Bistriţei a fost plin. Sperăm ca niciodată acest pietonal să nu mai fie redeschis circulaţiei. Cu, sau fără referendum, cu siguranţă bistriţenii nu vor fi de acord cu acest lucru. Toate marile oraşe au centrul destinat acţiunilor culturale. La fel si cele 7 cetati medievale, din care face parte si urbea noastra.
În aceste zile, când cei 800 de saşi au fost bine primiţi în Bistriţa, am văzut că avem ce arăta întregii lumi. Monumentele Bistriţei, în frunte cu Biserica Evanghelică, au fost în straie de gală. Oraşul a fost curat, oficialităţile şi-au dat mâna pentru bunul mers al lucrurilor, la fel ca toţi bistriţenii. Voie bună pe pietonal, voie bună în Complexul Heidenfeld, moment istorice în Biserica Evanghelică, cu înalte feţe bisericeşti.
La mulţi ani, Bistriţa !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5