Maierul lui Liviu Rebreanu

Iacob Naroș este unul dintre oamenii de cultură ai județului nostru care s-au ocupat și se ocupă cu migală și trudă de opera și biografia rebreniană. Recentul volum, „Liviu Rebreanu și Cuibul visurilor” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016) propune cititorului un compendiu al legăturilor lui Liviu Rebreanu cu satul Maieru, așa cum pot fie ele întâlnite atât în pagini de jurnal sau chiar în scrieri literare ale autorului, cât și în mărturii ale celor care l-au cunoscut pe romancier.
Construit în jurul acestei teme mari, studiul lui Iacob Naroș debutează sub formă monografică, istoricul literar identificând în opera rebreniană (și nu numai) fragmente care ilustrează maniera în care copilăria romancierului a fost marcată de perioada petrecută de familia sa în localitatea Maieru. Firește, în ajutorul oricărui cercetător care își îndreaptă atenția către opera sau biografia Liviu Rebreanu, vine „Ediția critică” întocmită pe parcursul a mai bine de patru decenii de către Niculae Gheran.
Atât Iacob Naroș, cât și alți filologi care s-au ocupat de copilăria marelui romancier, au identificat în perioada petrecută la Maieru câteva elemente semnificative asupra cărora s-a insistat, stabilindu-se legături între aceasta și opera rebreniană. Șederea la castelul contelui Zichy, povestea baronesei, impresiile și urmele lăsate de imaginea localității și a oamenilor săi în mintea și sufletul scriitorului, primele lecturi, jocurile copilăriei, hora din sat, primele iubiri, toate acestea având un impact puternic asupra scriitorului, determinându-l la plecarea din Maieru să scrie: „În Maieru am trăit cele mai fericite zile ale vieții mele. (…) De la Maieru la Năsăud, cale de cinci ore cu trăsura, am plâns amarnic, parcă instinctul mi-ar fi spus că nu voi avea niciodată bucuria de viață ce am simțit-o în comuna mare, bogată, de la poalele Ineului cel cu zăpadă eternă…” (p. 21)
Astfel că, acribic în demersul său, Iacob Naroș aprofundează și pune în ordine toate aceste date și impresii, oferind lectorului o pagină importantă de istorie literară, clarificând în mod definitiv acest moment important din biografia lui Liviu Rebreanu. Mai mult decât atât, autorul indică punctele în care biografia se revelă în creația romancierului, pornind, desigur, felul în care memoria copilăriei (amintiri legate de localitatea Maieru, în acest caz) reverberează în creația de mai târziu.
Trebuie spus că Naroș utilizează, pe lângă opera rebreniană (incluzând aici pagini de jurnal sau caiete ale romancierului), scrieri ale oamenilor care au intrat în contact cu Liviu Rebreanu sau cercetători care i-au studiat, la rândul lor, biobibliografia. Fie că vorbim aici de Fanny Rebreanu, Tiberiu Rebreanu, Niculae Gheran, Sever Ursa, Adrian Dinu Rachieru etc., exegetul preia din mărturiile sau studiile acestora acele elemente care vin în sprijinul temei propuse. Cert este că, în mod unanim Maieru este considerat un punct esențial, determinant în traseul existențial și creator al lui Liviu Rebreanu. Denumită „leagăn al copilăriei” sau „cuib al visurilor”, localitatea a fost martoră fericirii copilăriei creatorului.
Cea de-a doua parte a volumului conține texte scrise de autor pe marginea unor aspecte mai puțin dezbătute din creația rebreniană. Autorul insistă mai întâi pe activitatea de traducător a romancierului, dezbătând în același timp texte prelucrate de el. relevante sunt, dincolo de cercetarea propriu-zisă, concluziile formulate de exeget; nu vorbim aici așadar de simple inventarieri ale unor date din perspectiva istoriei literaturii, ci și de interpretarea sau contextualizarea lor. „Așadar, dac-ar fi să concluzionăm, traducerile amintite cât și unele prelucrări i-au folosit lui Rebreanu de două ori, întâi ca un exercițiu de scriere, în tinerețe, prin ele, autorul făcând studii după model, pe lângă copiile după natură acumulate din locurile pe unde a trecut; apoi, ca mijloc de supraviețuire materială în momentele dificile de început scriitoricesc.” (p. 114)
Nu este un secret faptul că Iacob Naroș este, el însuși, măierean. Drept pentru care, demersul său, aparținând eminamente istoriei literaturii, conține și valențe sufletești. „Liviu Rebreanu și Cuibul visurilor” este o manifestare îndoită de dragoste și prețuire. Mai întâi, prin vasta sa implicare filologică pe marginea biobibliografiei rebreniene, autorul revelă un intens atașament pentru opera romancierului nostru. În același timp însă, Naroș scrie o pagină semnificativă în istoria localității în care trăiește și activează ca dascăl și filolog, statornicind prin acest volum legăturile strânse ce există între copilăria lui Rebreanu (cu bucuriile și revelațiile ei) și localitatea Maieru.