Luna martie ... luna Francofoniei

   Timp de câteva secole, limba franceză a fost limba de comunicare a elitelor din diferite domenii. În teritoriile ajunse sub dominație franceză, ea a fost impusă de administrație, în unele țări, printre care și principatele Moldova și Muntenia, limba franceză s-a răspândit prin „pensioane” sau de către tinerii care studiaseră la Paris. Sistemul de învățământ a adoptat-o și a menținut-o ca obiect de studiu alături de limba germană, limba rusă și limba engleză.

   În anii de liceu am avut un profesor foarte bun de limba franceză, cu o pronunție ce avea un șuierat ce parcă îl aud și acum. Ne povestea că a scăpat din încercuirea de la Stalingrad, fiind urcat într-o mașină, de un ofițer german cu care vorbea franceza, neamțul fiind admirator și cunoscător al culturii franceze.   În anii studenției am avut la limba franceză o profesoară ce era soția unui membru al ambasadei Franței la București, care vorbea rău românește. A întârziat la un seminar, și-a cerut scuze, că venind spre Institut a încălcat ceva reguli de circulație, a oprit-o un milițian și neputându-se înțelege cu ea, a dus-o la secție, iar până a găsit pe cineva care vorbea franceză a trecut ceva timp. În primul an de învățământ, neavând la școala unde am fost repartizat profesor calificat de limba franceză, directorul m-a rugat să predau eu, am acceptat și îmi amintesc că la o oră a venit secretarul de partid să vadă activitatea, el nu știa franceză, așa că i-am lăsat pe elevi să citească fără să-i corectez, ceea ce l-a impresionat pe secretarul de partid, spunând că ce bine știu elevii.

   Peste ani și ani, fiica mea, când și-a pregătit doctoratul, a obținut timp de câteva luni din trei ani consecutivi, burse de studii în Franța, la Nantes și la Paris. Cât timp a fost la Nantes (nouă luni), nu ne-am putut abține să nu o vizităm. Două zile și o noapte am călătorit cu autocarul (2.700 Km), trecând și pe lângă Verdun, unde se vedeau cimitirele militare ale soldațior francezi și germai care și-au găsit sfârsitul vieții în „măcelul de la Verdun” din timpul Primului Războu Mondial. L-am rugat pe șofer să oprească să pot vedea mai bine poiana unde au avut loc luptele, dar el mi-a spus că nu se află într-o excursie și și-a continuat drumul.

   Nu vorbesc curent limba franceză dar la întâlnirea cu profesorii fiicei și cu o familie de francezi care ne-au vizitat, am constatat că înțeleg ceva și chiar pot să spun câteva fraze, interlocutorii spunându-mi să pun verbul la infinitiv că îl conjugă ei, la fel și le sau la.

   Am câteva cărți aduse de fiica mea, pe care le răsfoiesc cu plăcere, (atașez fotocopii), unde nu înțeleg ceva o întreb pe ea, mulțumit fiind că ea duce mai departe un    ...   ideal.

   Acuma, limba franceză și-a pierdut primordialitatea, locul ei fiind luat de limba engleză, dar spiritul de „frondă” al francezilor a rămas, dovadă fiind demonstrațiile organizate în diferite orașe, prin care salariații se opun creșterii vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani, reînviind parcă „Baricadele Parisului” descrise de profesorul Didi Rosenzweig în cartea cu același nume.