Luna Francofoniei, la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”

Ca în fiecare an, în luna martie , pasiunea pentru limba franceză a reunit spiritele tinerilor liceeni din Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”, sărbătoarea Francofoniei fiind pretextul aşteptat pentru călătorii virtuale în universul limbii şi culturii franceze. În parteneriat cu Asociaţia profesorilor de limba franceză ( ARPF filiala BN) şi CCD B-N mai multe şcoli din judeţ,( Şc. Gimnazială “Ştefan cel Mare”, Şc. Gimnazială Prundu Bârgăului, Liceul Teoretic “Solomon Haliţă” Sângeorz Băi, CNAM ) au organizat activităţi interactive, artistice cu finalitate practică pentru a sărbători dar şi a dezvolta motivaţia şi interesul studierii limbii franceze în rândul elevilor în cadrul Proiectului Judeţean « Un enfant qui lit est un enfant qui pense » /Un copil care citeşte e un copil care gândeşte ».
Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” a sărbătorit Francofonia prin organizarea unor expoziţii de afişe pe teme francofone cât şi prin activităti interactive în cadrul unor ateliere de cunoaştere a cinematografiei franceze, de gastronomie, sau prezentare de proiecte pe tema Ţărilor Francophone. Activităţile au avut loc în Centrul de documentare şi informare din CNAM şi a avut ca profesori responsabili pe Cristina Iurişniţi, Colţea Angela şi pe bibliotecara Nicoleta Butuza.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5