Lucreţia Bucur

Viaţa-i trecătoare ca un fulg

Viaţa trece ca un fulg

Fulgi de nea s-aştern pe colină,

Şi vine seara întunecatului amurg

Învăluie totul în tristeţea grea.

Dragostea-i trecătoare

Se spulberă în vânt, precum petale-n crâng

Şi roşul amăgitorilor maci

Ce-n lan înfloresc, împrăştiind jar în jur.

Lanul auriu apare ca un rug

Şi pomii-s acum în floare, împrăştiind fulgi albi,

Zarea-i de lumină plină

Dar ajunge o adiere de vânt

Şi ning petale în lacrimi de lumini.

Cântă-n zori, triluri de privighetori

Parcă-s toţi îngerii coborâţi pe pământ

Şi-l cântă-n slavă

Dar vine furtuna întunecând zarea

Apleacă florile la pământ

Şi păsări zburlite se ascund în crâng

Ninge cu fulgi albi

Ca-n plină iarnă.

Fugi de aici melancolie

Urcând pe bătătorite cărări

De-a jucăuşelor ciute,

Fugi de aici melancolie!

În sufletul meu n-ai ascunziş.

Eu urc mereu din păpuriş

Spre codrul verde acolo-n munţi,

La vârfuri de brazi brumaţi

La izvoare ce limpezi aleargă

Prin stânci, hăuri adânci

Izvoare nesecate, unde se

adapă cerbii, în amurg.

Când râuri de rouă adapă florile

Însetate de atâtea raze.

Ce le-au mângâiat soarele,

în amurgul serii.

De aceia-ţi spun!

Fugi de aici melancolie!

Nicicând să nu mai vii,

Eu nu-ţi voi mai ţine tovărăşie.

Privighetori vor cânta-n zori

Crinii se vor înălbi,

Teii îşi vor cerne petalele,

Adumbriţi de umbre în amurguri

Unde cerbii cu ruguri de foc

în coarne mugesc prelung

La turma ce adună.

De aceia îţi spun,

Fugi de aici melancolie!

La mine nicicând să nu mai vii.

Palatul

Nimfe, muze, doamne,

În rochii albe de mătase, udate-s

de lacrimile crinilor de mai,

unduind în valsul cavalerilor

Cu fracuri negre, cămeşi verzi

precum smaraldul, stropite-s cu mărgăritare,

În dans se prindeau şi-o muzică stranie

se auzea din palat, care altădată era,

Cu-n imens tron de aur, pe care

trena slăvitul împărat, cu-n toiag din aur

bătut în pietre scumpe.

Cu o barbă albă precum zăpada-n amurg

albastră de-a iernii ger.

Erau veseli cavaleri şi flautul cânta

Se adunau curioşi pe la ferestre privind,

atâta bogăţie şi farmec.

Grădini întinse cu bogate rondouri

de flori multicolore.

Mai erau mirese cu cununiţe de flori

din părul lor galben, spicul grâului,

În palatul cu tronul de aur.

Rămasa-u doar ruinele cu minunatele

amintiri trecute.

Zugrăvesc cu stele

Zugrăvesc cu stele

Urma paşilor tăi.

Se pierd în codrii paşii tăi

Ninge cu flori de tei

Pe cărări umbrite de urma paşilor tăi.

Zeii aruncă cu petale de crin

Peste urma paşilor tăi.

Amurgul cu umbre se lasă

Peste urma paşilor tăi.

Ce dor mi-e de tine,

De urma paşilor tăi.

Ce tristă mi-e pădurea de tei

Făr de umbra paşilor tăi.

S-a albit cărarea de fulgere,

Cu o ploaie de petale

Pe urma paşilor tăi.

Să vezi covoare de petunii

În dumbravă poleind,

În feerie de culori,

Flori de măr vor ninge

Peste urma paşilor tăi.