Lucrări de reparaţii pe tronsonul Tureac-Piatra Fântânele, DN 17 C şi DN 17 D

*aşa-zisa centură a Bistriţei va fi preluată de municipalitate

Ing. Alexandru Slavita, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa, a anunţat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că anul acesta sunt programte lucrări de de reparaţii, pe o serie de tronsoane de drum naţional. Potrivit acestuia, în faza de licitaţie sunt şi lucrările  de întreţinere periodică de pe DN 17, pe tronsonul Tureac-limită judeţ Suceava, zonă de munte fiind afectate atât de acţiunea apelor subterane, dar şi de cantităţile mari de sare împrăştiate pe perioada iernii.

         „Pe partea de la Beclean spre Bistriţa, până la Tureac, nu sunt probleme pe DN 17, dar spre zona de munte, unde regimul de ape subterane este foarte intens, unde acţiunea cu sare pe timp de iarnă este foarte intensă, dăîm 2500-3000 tone de sare pe sezon de iarnă ca să ţinem drumul deschis, acolo sunt probleme. Va trebui să aplicăm în acest an lucrări de întreţinere periodică, pentru închiderea părţii carosabile. Avem în program această activitate, sper ca licitaţie să aibă cât de repede loc să putem face un tratament de închidere (n.n. – şlam bituminos) de la Tureac până la limită judeţ Suceava”, a precizat ing. Slavita.

         Alte lucrări sunt programate pe DN 17 C şi DN 17 D, drumuri care aşteaptă să intre într-un program amplu de reabilitare. Până atunci, reparaţii, săptămâna aceasta urmând să fie stabilit câştigătorul contractului, asta dacă nu vor interveni contestaţiile.

         „Pe aceste două drumuri noi vom face lucrări de întreţinere curentă, de reparaţii, Licitaţia a avut loc la nivel regional, la Cluj. Săptămâna aceasta s-au comunicat către firme câştigătorii. Aşteptăm termenul legal pentru contestaţii, sperăm să nu fie, şi să putem continua campania de reparaţie a părţii carosabile pe cele două drumuri. Avem în program circa 3000 tone de mixtură asfaltică”, a menţionat şeful SDN Bistriţa.  

         Între timp, pentru cele două drumuri naţionale se pregătesc studiile de fezabilitate. Pentru DN 17 C (Bistriţa-Năsăud-Romuli), documentaţia este finalizată, urmând să fie depusă la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, în timp ce pentru DN 17 D perioada s-ar putea prelungi cu 2 săptămâni, din cauza vremii întârziate din Pasul Rotunda. P raza tuturor localităţilor, reprezentanţii firmelor care elaborează documentaţiile tehnice au avut întâlniri cu primarii şi poliţiştii din localitate, pentru a identifica trecerile pentru pietini, staţiile de autobuz, intersecţiile cu alte drumuri etc.

Secţia Drumuri Naţionale Bistriţa administrează o reţea de aproximativ 300 kilometri de drum naţional, european şi secundar, şi anume DN 17 (Ciceu Mihăieşti-Piatra Fântânele), DN 15 A (Sărăţel-limită judeţ Mureş), DN 17 C, DN 17 D şi varianta ocolitoare a municipiului Bistriţa. Pe DN 15 A lucrările de reabilitare au fost recepţionate în aprilie a.c., iar pe  varianta ocolitoare  Bistriţei a fost turnat anul trecut un covor asfaltic. „Prin această investiţie care ne-a costat vreo 2 milioane lei, am reuşit să aducem suprafaţa de rulare la nişte condiţii bune şi probabil că vom păreda centura Primăriei. Se fac demersuri pentru a o reprimi, să poată să refacă trotuarele şi să pună borduri unde este necesar”, a concluzionat şeful SDN Bistriţa. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5