Locuinţă din Sîngeorz Băi, mistuită de foc

Pompierii militari din cadrul subunităţii din Sîngeorz Băi au fost informaţi, sâmbătă, la ora 4.56, despre faptul că pe strada Brânduşei din localitate, acoperişul unei case de locuit este cuprins de flăcări. Militarii s-au deplasat la locul solicitării cu trei echipaje, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
Comandantul intervenţiei a constatat că incendiul se manifesta generalizat, atât la nivelul acoperişului din lemn al locuinţei cât şi la grajdul din imediata apropiere, cu posibilitate de propagare la casele de locuit învecinate. În sprijinul pompierilor militari au intervenit voluntari localitate cu ajutorul unei autospeciale de intervenţie. Ambele imobile erau construite din material combustibil (lemn), iar flăcările s-au propagat rapid, ajungând în interiorul locuinţei. Din fericire nu au fost înregistrate victime, persoanele care locuiau în imobil s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă. Intervenţia a durat aproximativ 2 ore, perioadă în care s-a împiedicat extinderea incendiului la casele de locuit învecinate şi s-a acţionat pentru limitarea pagubelor materiale şi salvarea cât mai multor bunuri din zonele în care se manifestau flăcările. În urma incendiului au ars acoperişul casei pe o suprafaţa de 50 mp, cca. 60 % din exteriorul casei, respectiv peste 80 % din interiorul locuinţei. Grajdul a fost afectat pe o suprafaţă de cca. 12 mp. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al unui coş de fum neprotejat faţă de materialele combustibile.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5