Local

Din 6 octombrie, în fiecare zi de joi, Serviciul Evidenţa Persoanelor (SEP) Bistriţa va primi şi în intervalul orar 16.00-18.30, cererile persoanelor care au nevoie de un nou act de identitate. ,,...
Prevenirea şi combaterea criminalităţii trasnfrontaliere va deveni obiectivul central al unui proiect derulat prin Programul Leonardo da Vinci (iniţiat de Uniunea Europeană), în care vor fi cooptaţi...
Din 6 octombrie, în fiecare zi de joi, Serviciul Evidenţa Persoanelor (SEP) Bistriţa va primi şi în intervalul orar 16.00-18.30, cererile persoanelor care au nevoie de un nou act de identitate. ,,...
Recent am participat la o întâlnire deosebită, care a avut loc la Biblioteca Măgura Ilvei. Gazdă aleasă d-na Lucreţia Ruşti,bibliotecara, care avea drept invitaţi speciali pe belgienii din...
vă invită duminică, 9 octombrie 2011, să participaţi la Sfânta Liturghie şi la slujba de binecuvântare a Casei Parohiale săvârşite de P.S. Vasile Someşanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi...
Până pe 10 octombrie elevii bistriţeni sunt aşteptaţi, la Centrul Comunitar pentru Tineret, să se înscrie la cursuri gratuite pentru tineri cu vârsta între 12 şi 24 de ani din municipiul Bistriţa....
Şedinţa de joi a Consiliului Local Bistriţa s-a caracterizat şi prin avalanşa de reacţii, de emoţii, pe alocuri, chiar isterice, pe care le-au trezit câinii fără stăpân. Problema maidanezilor a...
Vorbim deocamdată despre un studiu de fezabilitate ce vizează un proiect în valoare de 1 milion de euro, ce are la bază introducerea în sistemul de iluminat public a panourilor fotovoltaice, ce aduc...
Căminul pentru persoane Vârstnice de pe strada Mihail Kogălniceanu a fost inaugurat, vineri, în prezenţa autorităţilor locale. Investiţia are o valoare de 1,9 milioane lei şi potrivit edilului, va...
Un grup de 20 de elevi ai Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Năsăud, însoţiţi de profesorii Speranţa Baba, Dana Arjoca şi Simona Costea, au petrecut o săptămână (18-23 septembrie) în Austria, în...
Prestigiosul liceu năsăudean, actualmente Colegiul Naţional „George Coşbuc”, împlineşte marţi, 4 octombrie 2011, respectabila vârstă de 148 de ani. Aşa cum ne-a informat profesorul Steluţa Vâju,...
Tradiţionala sărbătoare a agricultorilor năsăudeni, ajunsă la ediţia a X-a, organizată de Primăria şi Consiliul Local, Administraţia pieţei agroalimentare Năsăud, Pavel Bulea şi Alexandru Secheli, cu...
Ce să facă, în general, tinerii noştri cât e noaptea de lungă? Dacă citiţi acest mesaj poate îmi trimiteţi şi fotografiile color. Am observat că aţi vrut să nu lăsaţi urme (prin ştergerea numelor de...
Rep.: - Domnule primar, an de an, pe meleagurile încărcate de istorie ale Cetăţii Ciceului vin turişti care doresc să cunoască cât mai multe date despre bravii noştri înaintaşi. Anul acesta, aţi...
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud prin Centrul Europe Direct Bistriţa va organiza în acest weekend, Zilele ,,Antreprenor Junior”. Vor fi prezenţi elevi din cele trei judeţe ale Regiunii...
Ansamblul folcloric „Păunaşii Salvei” va participa la „Festivalul jumărilor” din Potraka Puszta (lângă Gyula) Ungaria, la invitaţia organizatorilor, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2011. În...
De câte ori rememorez anii copilăriei în Joseni îmi aduc aminte de prieteni, de anii de şcoală, de învăţători şi profesori şi mai ales îmi aduc aminte de tot ce a însemnat devenirea noastră ca oameni...
Programată pentru ziua de joi, 29 septembrie, cea de-a zecea ediţie a „Zilei Gospodarului” a făcut obiectul dezbaterii proiectului de hotărâre în şedinţa CL Năsăud privind aprobarea organizării...
Semestrul I a însemnat pentru Şcoala Generală Josenii – Bîrgăului săptămâni interesante, presărate cu activităţi educative diverse. Vom realiza Oglinda Şcolii prin menţionarea câtorva dintre acestea...
Una dintre cele mai mari promisiuni ale primarului Ilie Avram a fost îndeplinită: uliţa principală a Prundului, Secu, după ce au fost realizate racordurile la alimentarea cu apă, a fost asfaltată...
Cei care trăiesc alături de copii, respiră cu ei, se bucură şi se întristează lângă fiinţele acestea neastâmpărate, inventive, naive, luminoase, ştiu cât de minunat de greu este să le duci „povara”....

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5