Legăturile româno-poloneze, consolidate prin fotbal

Impresionaţi de primirea mereu călduroasă pe meleaguri someşene, dar şi de transformarea peste ani a României, de infrastructura şcolii şi a Băilor Figa, de oamenii educaţi şi cultivaţi, polonezii parteneri din oraşul înfrăţit Siepraw au întâlnit, la final de săptămână, echipa de seniori a Colegiului Naţional “Petru Rareş” Beclean, într-un meci de fotbal disputant pe terenul recent amenajat în curtea instituţiei. Dincolo de latura sportivă, evidenţiată printr-o festivitate de premiere onorată de primarul Nicolae Moldovan, întâlnirea a consolidat relaţiile dintre cele două localităţi, sub forma unui schimb de experienţă pe care ambele părţi şi-l doresc dezvoltat în viitor.
“Comunităţile noastre pot face mai mult decât competiţii sportive, pot colabora pentru a-şi împărtăşi idei, pot colabora pe plan economic, pot iniţia schimburi economice şi tehnologice. Dincolo de competiţia sportivă am văzut oameni serioşi, cu cariere bine conturate şi asta ne-a făcut să înţelegem că în comunitatea din Beclean lucrurile sunt foarte bine aşezate.”, a declarat Lenczowski Dawid pentru Revista “Esentza”, a Colegiului.
Întâlniri sportive amicable între reprezenzanţii oraşelor înfrăţite au mai avut loc şi la “Zilele Becleanului”, când beclenarii au mers pe mâna lui Nicolae Moldovan, care a lăsat sacoul de primar în favoarea tricoului de portar, în amintirea postului cu care se obişnuise când era elev. De atunci, partenerii polonezi au tot vizitat Becleanul şi judeţul, interesaţi să ne cunoască locurile şi oamenii cât mai bine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5