Lecturi cu creionul în mână

* Ruşine Românie, ruşine… Când oare se vor spăla definitiv aceste nedreptăţi, mizerii, crime pe care le-a făcut ţara asta dintre Carpaţi şi Mare unor fii ai săi? L-am inclus şi pe Adrian Marino în suita de persecutaţi.
* Să înţeleg din calvarul acestui mare român, om de cultură, că Dumnezeu pedepseşte pe unii oameni prea dotaţi tocmai pentru faptul că dintr-o eroare de creaţie, le-a dăruit prea multe calităţi? Vezi şi cazul Mircea Vulcănescu, Petre Culianu ş.a.
* Patapievici, Pleşu „eroi” naţionali. Pleşu era exilat la Teţcani, dar acolo slugorii regimului îi umpleau frigiderul cu mâncare şi îi aduceau salariul la timp. Se poate compara cu ce a suferit Marino la închisoare?
* L. este Lidia Bote, susţinătoarea într-o perioadă a lui A. Marino, autoarea cărţii „Simbolismul românesc”.
* La noi oamenii de valoare nu sunt apreciaţi.
* Am lăcrimat citind cartea: O singură dată am surâs amar, la pag. 88, unde am aflat cum în timpul domiciliului forţat din Bărăgan, Adrian Marino a cumpărat ouă de la fosta soţie a Căpitanului de legionari, care creştea în detenţie găini. Într-adevăr, a fost o scenă suprarealistă, cum singur spune Marino.
* Familia Marino figurează în „Arhondologia Moldovei”.
* Radu Petrescu ar fi fost nedrept cu Adrian Marino când a spus în cartea „A treia dimensiune” – 1984, că acesta învaţă marxsism în Bărăgan.
* ”Golănia sufletească” a lui G. Călinescu, care într-o cronică a optimistului îl evocă pe Adrian Marino drept „un tânăr decăzut în abis”.
* Albumul lui A.M., cu fotografii făcute de Paul Goma…
* ”Cartea neagră a comunismului” (Ed. Humanitas – 1989) este un fals, spune A. Marino. E făcută după surse de mâna a doua.
* De ce nu l-a suportat Mircea Zaciu pe Adrian Marino? Nici Pervain, nici Ştefan Pascu. De ce nu se înţeleg între ei intelectualii români şi la bine şi la rău?
* Hadrian Daicoviciu a fost „De-o mârlănie incalificabilă” cu A.M. De ce? De ce nu încăpeau clujenii de A.M. ? „Incompatibilitatea sufletului ardelenesc” cu un moldovean intrus, explică Marino.
* Despre Aurel Rău numai de rău (pag. 113).
* Augustin Doinaş pozează în „clasic în viaţă” (pag. 117)
* Dumitru Ţepeneag – Temperament rebel, agresiv şi insolit, cu teorii suprarealiste de second hand (pag. 117).
* Pe Dumitru Micu îl crede superior lui E.S. pe care-l categoriseşte drept parvenit, carierist…
* ”Nu cred că Nichita Stănescu şi Marin Sorescu sunt egali cu Blaga”, pag. 118.
* Zaharia Stancu i-a spus Ceauşescului că scriitorii nu înţeleg tezele din iulie ale P.C.R., iar Ceauşescu i-a replicat: „Nu-i nimic de înţeles ci de executat”. La plecare, Nicolae Ceauşescu nici nu i-a întins mâna lui Stancu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor pe vremea aceea. (pag. 120).
* Poetul Ion Gheorghe îl făcea pe Nicolae Manolescu „fiul burgheziei” pentru că a scris o cronică nefavorabilă lui (p. 123).
* Adrian Marino regretă profund că în cultura română nu interesa aproape pe nimeni munca de documentare şi sinteză. „Introducere în critica literară” (1968) este o asemenea carte, despre o nouă metodologie, un vocabular critic. A fost repede tradusă în maghiară, unde nu exista aşa ceva, adică o carte de o asemenea valoare şi noutate.
* ”Dicţionar de idei literare” (1973) – lucrare unică în cultura noastră la apariţia căreia A.M. şi-a dat seama că literatura română nu este pregătită pentru asemenea extravaganţe (pag. 134).
* ”Hermeneutica lui Mircea Eliade” (1980) a fost folosită ca „nadă” pentru aducerea în ţară a lui Mircea Eliade, care să susţină candidatura lui Ceauşescu la Premiul Nobel, lucru detestat de A.M.
* Răul este de trei feluri: fizic, moral şi metafizic.
* Suntem un popor de veşnic adaptabili (p. 191), o ţară hurmuziană, dadaistă şi negativistă, în acelaşi timp ambiguă.