Leacuri pentru a trăi frumos

Mitropolitul Andrei Andreicuţ aduce în faţa cititorilor, prin volumul „Mai putem trăi frumos? – Pledoarie pentru o viaţă morală curată”, apărut la Editura Renaşterea, adevărate leacuri duhovniceşti care ne fac să ne punem un semn de întrebare asupra lucrurilor normale, asupra lucrurilor anormale dintr-o lume normală. Fiind convins că fărădelegi s-au comis mereu, de la Adam încoace, mitropolitul spune că în societăţile tradiţionale totul era făcut mai cu perdea, în timp ce astăzi se întrece măsura.
Dacă în trecut opinia publică sancţiona abaterile de la viaţa normală, acum fiecare îşi vede de ograda sa, ceea ce pe undeva nu este, totuşi, normal. „N-aş vrea, totuşi, să se creadă că viaţa contemporană o consider numai ca o băltoacă mizerabilă. N-aş vrea să fiu socotit drept un pesimist care vede totul în negru. Lumea a fost zidită de Dumnezeu şi îşi are frumuseţile ei. Omul este icoana lui Hristos şi-şi are demnitatea lui”, declară înaltul prelat. Pentru a trăi frumos, mitropolitul ne îndeamnă, întâi de toate, să gândim frumos: „Toate faptele îşi au izvorul în cugetare. Un om cu idei frumoase şi sănătoase va acţiona corect. Şi să nu uităm o afirmaţie străveche – ideile sunt cele care conduc lumea”.
În primul capitol „Acţiunile bune sau rele se sprijină pe cugetare”, Andrei Andreicuţ vorbeşte despre dorinţele noastre, nobile sau păcătoase, statornicite întâi în gând şi apoi puse în practică: „Când este vorba de un lucru rău, la care cugetăm, până când n-am consimţit cu gândul să-l facem, nu este păcat. Cât timp ne luptăm nu păcătuim. Când în minte am plecat steagul, începe păcatul”. Conform mitropolitului, ştiinţa şi viaţa duhovnicească nu sunt pe acelaşi plan. Între adevărul speculativ şi domeniul practic există un şanţ pe care mulţi nu-l trec: „Acest lucru se poate întâmpla cu unii filozofi sau chiar teologi. Ei văd drumul, dar nu iau pe el. Adevărul este pentru ei o lumină clară, dar fără căldură. În viaţa duhovnicească, cel mai umil muritor poate trece înaintea celui mai ilustru doctor în teologie”.
Cel mai agresat în mileniul III este văzul: „Televizorul şi mai ales internetul ne pot furniza informaţii importante pentru viaţa noastră spirituală, dar, în acelaşi timp, pot face o lucrare catastrofală”. Andrei Andreicuţ nu este de acord nici cu modul în care se fac astăzi discotecile, de acolo de unde tineri sănătoşi şi frumoşi ies vorbind tare şi obscen: „Însă când sosesc în faţa Catedralei îşi fac cruce, închinându-se evlavios. Ce poţi spune despre aceste realităţi? Cine-i de vină pentru această personalitate dublă?” Pe lângă inteligenţă, omul are sensibilitate şi voinţă. Între ele sunt uşi de comunicare, facultăţile sufletului trebuind să lucreze împreună şi să stabilească echilibrul şi armonia. Gândurile vin din trei părţi: de la om, de la Dumnezeu şi de la diavol, între ele fiind o mare luptă: „Unele gânduri bune pot deveni rele şi unele gânduri rele pot deveni bune. Mintea răvăşeşte sufletul şi-l dezbină”, asceza ortodoxă acordă o deosebită atenţie disciplinei gândului, pazei gândului, ştiind că atunci când mintea este robită de contemplarea bunurilor materiale şi a desfătărilor trupeşti se îmbolnăveşte: „Gândurile bune, rod al unei cugetări binecuvântate de harul dumnezeiesc, antrenând simţirea şi voinţa, se vor concretiza în lucrări pozitive pe toate planurile”.
Capitolul II - „Cugetarea corectă se întemeiază pe doctrina ortodoxă” – evidenţiază faptul că europenii trebuie să-şi aprofundeze doctrina creştină pentru a putea apoi trăi frumos. „În ortodoxie doctrina, doctrina creştinţei se păstrează în integritatea ei. Implicit morala, în integritatea ei, se bazează pe această doctrină. Modul de viaţă creştin, bazat pe doctrina dreaptă, este sublim şi admirat chiar de vrăjmaşii dogmei ortodoxe”.
Capitolul III – „Prietenia şi căsătoria” – vorbeşte despre dragoste, ca o virtute ce se descinde din Dumnezeu, mitropolitul Andrei adresându-le tinerilor şi părinţilor „îndemnurile cuvenite, fără intenţia de a-i dădăci”. Educaţia are mari carenţe adeseori omul fiind privit, din punct de vedere biologic, „ca un biet animal raţional, nici măcar atât”: „Nenorocit trebuie să fie tânărul lipsit de voinţă şi putere care se lasă în mâinile instinctului. Instinctul, care are menirea să fie rob, devine stăpân, tiranic şi crud... În iubirea curată dintre doi tineri există ceva gingaş şi sfânt. Esenţa iubirii partenerului stă în certitudinea că se poate încrede în celălalt”.
Capitolul IV – „Naşterea de prunci şi planningul familial” - este cel în care mitropolitul Andrei ne spune că nu putem privi căsătoria ca un mijloc lesnicios de a dobândi plăceri şi nici ca o asigurare împotriva neputinţelor de la bătrâneţe: „Ea este comuniune şi dăruire. Cei doi soţi călătoresc împreună înspre rai şi, primind binecuvântarea cerului, devin rodnici născând copii”.
Mitropolitul Andrei este dur în ceea ce priveşte avortul: „Lipsurile materiale nu sunt un argument prin care să poţi justifica avortul. Poţi ucide pe altul ca să trăieşti tu? Şi apoi Dumnezeu îi dă fiecăruia bucata de pâine necesară”. Prelatul ne spune că după Revoluţie a scăzut alarmant numărul de naşteri, în timp ce între anii 1989 şi 2000 s-au făcut 11 milioane avorturi.
Capitolul V – „Răni ale fiinţei omeneşti” – pricinuite de păcat, vorbeşte despre păcatele care creează dependenţă, urâţind sufletul omului pe care Dumnezeu l-a făcut tânăr, frumos şi nemuritor. Toxicomania, homosexualitatea, desfrâul, tabagismul sunt păcate aflate pe lista mitropolitului, de care ne recomandă să scăpăm.
Capitolul VI – „Mijloace de vindecare recomandate de către părinţi contemporani” – ne îndeamnă să călcăm pragul bisericilor, să căutăm preotul, cel căruia Mântuitorul i l-a încredinţat pe omul rănit de păcate. Dragostea este cea care vindecă sufletul, iar rugăciunea cel mai la îndemână medicament. Paza minţii este mijlocul de prevenire a păcatelor, iar gândurile frumoase cele care ţin mintea sănătoasă.
Volumul mitropolitului Andrei Andreicuţ poate fi citit în cheia creştină de către toţi cei care doresc să trăiască în frumos, să fie oameni cinstiţi, devotaţi sufletului dăruit de Bunul Dumnezeu, prin gânduri curate, prin rugăciune şi cât se poate, prin bunătate.