Lada de zestre, la loc de cinste la „Andrei Mureșanu” . Paradă-concurs a costumului popular autentic, dar şi atelier de cusături

La Centrul de Informare și Documentare al Colegiului Național „Andrei Mureșanu” s-a desfășurat proiectul „COSTUMUL POPULAR LA LOC DE CINSTE”.
Activitatea a fost inițiată şi coordonată de profesor pentru învăţământul primar, Sidor Maria - Titiana, şi finanţată de Primăria municipiului Bistrița. Colaboratorii proiectului au fost consilierul educativ Nicoleta Butuza, cadre didactice din unitate și părinții elevilor CNAM-iști. Proiectul „COSTUMUL POPULAR LA LOC DE CINSTE” a fost structurat în două părți: prima parte a constat într-o paradă-concurs a costumului popular autentic, pentru clasele gimnaziale și cele de liceu și un atelier de cusături, în cadrul căruia elevii au învățat să coasă cu puncte, cruciulițe și mărgele.
Concurentele înscrise la parada populară au defilat prin fața unui juriu format din prof. Ecaterina Hiticaș specialist în etnografie și folclor, prezentă la eveniment în calitate de părinte, eleva Lavinia Doboș, din clasa a X-a F, de loc de pe Valea Ilvelor și cunoscătoare a costumului tradițional al zonei și eleva Elena Hasbeiu, tot din clasa a X-a F, de loc din Rodna, care este interpretă de muzică populară. Juriul a stabilit și premianții dintre purtătorii de costume populare, evidențiindu-se costumele cu cele mai multe elemente autentice. Pentru clasele gimnaziale, câștigătoarea a fost Mare Elisabeta din clasa a-V-a C, iar pentru clasele liceale, eleva Țigăuan Dalia din clasa a X-a F. Nu au lipsit ,,mascotele” acestui eveniment, trei elevi din clasa Pregătitoare ,,D”, îmbrăcaţi de asemenea în costume populare autentice.
Atelierul de cusături a avut un mare ecou atât în rândul celor mici cât și al celor mari, cei mici afirmând faptul că le vor cere părinților pânză de cusut pentru a putea crea și ei astfel de modele. Maria - Titiana Sidor, profesor pentru învăţământul primar, s-a deplasat de la o masă la alta pentru a le arăta fiecăruia în parte cum se coase. Alături de aceasta s-au aflat și câteva mămici, care au purtat costume populare asemeni tuturor participanților şi care i-au ajutat pe cei mici să împletească şi să coasă. Astfel spațiul CDI a fost invadat de ii dintre cele mai frumoase, de pălării cu pene de păun și de catrințe din mai multe zone ale județului Bistrița-Năsăud.
Eleva Lavinia Doboș, prezentă în comisia de jurizare, a primit cu bucurie invitaţia de a face parte din juriul activitătii, afirmând faptul că în ziua de azi copiii nu mai sunt preocupați de tradiții, iar acest proiect a avut rolul de a-i apropia pe cei mici de datinile lor.
Elena Hasbeiu și Țigăuan Dalia au avut câte un moment artistic, interpretând o doină și o horă.
Nicoleta Butuza, consilier educativ al CNAM, a afirmat: „Am ținut mult ca această activitate să aibă loc, întrucât cunoşteam efortul şi numeroasele materiale care au fost pregătite de o singură persoană, Maria-Titiana Sidor. Aceasta a pregătit bucăți de pânză pe care a început modelele ce urmau a fi cusute de elevi, a desenat modele pentru fiecare participant, a confecționat un tipar de ie, toate acestea în doar o săptămână. Faptul că ea coase extrem de bine, a fost un model pentru participanți, deși a avut și emoții cu privire la activitate.”
Maria-Titiana Sidor declară: „Pasiunea pentru tradiţie şi pentru arta populară m-a determinat să inițez acest proiect. Am încercat să transmit din ceea ce ştiu copiilor mei din clasa pregătitoare D. Ei sunt încă micuți, astfel că am gândit o modalitate de a-i integra printre grupuri de elevi mai mari, pentru a se familiariza cu ceea ce înseamnă tradiţie şi arta populară, pentru a „prinde drag” de costumul popular şi pentru a deprinde câteva dintre meşteşugurile populare. În felul acesta am ajuns să desfășor această acțiune. Scopul acestei activități a fost acela de a promova tradiţia şi costumul popular, valori care ne reprezintă pe toţi şi care vor dăinui peste generaţii.
Activitatea a fost foarte bine primită de către elevii CNAM, care au avut parte de clipe minunate alături de una dintre cele mai frumoase tradiții românești, cusătura pe pânză, în cruce şi cu mărgele.
Sharon Crețu, Amalia Rus și Vlad Mihaela Maria, reporteri de liceu.
Poze: Sharon Crețu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5