Lacrimi de mir la Schitul Huta

În 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea este marcată în zona Beiuşului prin hramul Schitului Huta. După terminarea slujbei religioase, dintr-o icoană a Sfintei Fecioare a izvorât mir frumos mirositor. Credincioşii aflaţi la faţa locului au rămas până târziu, cântând cântece închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sâmbătă, 29 august 2009, la hramul Schitului Ortodox Huta au participat peste 300 de persoane venite în pelerinaj din Oradea, Alba, Cluj, Arad şi localităţile învecinate. Schitul Huta are două hramuri: primul este al Sfintei Teodora de la Suhla, iar cel de-al doilea hram este închinat Sfântului Ioan Botezătorul.

Slujbele religioase au început în ajun cu privegherea de noapte, după rânduiala Sfântului Munte Athos, continuând sâmbătă dimineaţa cu celelalte rânduieli, urmate de Sfânta Liturghie.

După terminarea Sfintei Liturghii, în timp ce unul dintre preoţii prezenţi împărţea anafora, o credincioasă a observat că dintr-o icoană curgea mir, mai exact din ochiul drept al Sfintei Fecioare. Icoana respectivă este o litografie lipită pe lemn, copie după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Ucraina), Iniţial, preoţii au crezut că cineva s-a atins de icoană şi a uns-o cu mir. După ce au şters icoana, mirul a început să izvorască din nou. După ce au şters-o de mai multe ori, au observat că mirul nu încetează a curge. Văzând aceasta, o parte din credincioşii prezenţi s-au adunat în juriul icoanei, cântând imnuri dedicate Maicii Domnului, moment în care din ochi curgea tot mai mult mir.

Pentru credincioşii prezenţi, această minune a fost un moment de bucurie duhovnicească, în timp ce vieţuitorii schitului consideră că e un semn pe care Maica Domnului îl dă: „Ne aşteaptă vremuri grele. De cele mai multe ori când vine o prigoană sau o perioadă grea se întâmplă astfel de minuni, cum a fost şi în cazul icoanei de la Mănăstirea Nicula, şi altele”, zice părintele Eftimie Mitra, continuând: „Acum e bine să ne bucurăm de tot ce poate fi duhovnicesc, că nu se ştie cât vom putea face acest lucru”.

Aceasta poate fi o întărire şi o încurajare din partea Maicii Domnului pentru vremurile ce vor urma. Dacă va fi aşa, sau altfel, vom vedea în viitor”.

Părintele Iustin Pârvu despre lacrimile Maicii Domnului din icoana de la Huta (dintr-o conversaţie cu un grup de pelerini bihoreni)

Într-o discuţie cu un grup de credincioşi din Bihor, părintele Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, a afirmat că ceea ce s-a petrecut pe 29 august 2009 la Huta „este o mângâiere din partea Maicii Domnului pentru credincioşii din zonă”.

Icoana originală a Maicii Domnului din Kazan este considerată de ruşi o icoană apărătoare împotriva ereziilor şi a vremurilor de prigoană. Pornind de la comparaţia cu originalul, pelerinii bihoreni au întrebat dacă are vreo legătură plânsul icoanei de la Huta cu semnificaţia icoanei originale, la care marele duhovnic a spus: „Până acum a fost vremea mărturisirii, de acum nu mai e mult până ce va veni vremea muceniciei”.

Preluat din revista „Lumea Credinţei” de către

Theodor Popa

Comentarii

26/10/14 01:16
IOANA

Acum inteleg de ce a plans Maica Domnului la Huta:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/12/cine-si-de-ce-vrea-sa...

17/12/21 09:31
Elena Glicheria...

Precista sa fie Darul meu de mucenita, cinstesc inchinarea Ta, cred si urmez calea Ta, sa fiim in pace, cu trezvie,sa fiim in randuiala, rostuirea , firii Tale, toata familia, amin, aliluia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5