La noi

Lacrimă, între metaforă și realitate

Cornel Cotuțiu

Manifestarea organizată la Beclean de către profesoara Ligia Dănilă – „Basarabia, lacrima noastră” – mi-a stârnit o întretăiere a câtorva stări de spirit: de satisfacție și de meditație, însoțită de o undă de tristețe.
S-au desfășurat în fața asistenței momente de aduceri aminte din istoria mult zbuciumatei Basarabii, proiecții de diapozitive, un film cu anii mai apropiați ai acestui ținut românesc, recitări, cântece din folclorul nostru și cel de peste Prut.
Cei mai mulți din sală, cât și interpreții (de la Clubul elevilor, Sc. Gen. „Grigore Silași”, Colegiul Național „Petru Rareș”) erau, desigur, la o vârstă pentru care nu trebuia să conștientizezi că ceea se întâmplă în sală, că o aniversare se desfășoară în deplină libertate de manifestare publică.
Căci mi-am amintit de o întâmplare din propria mea viață de școlar. După câțiva ani de ședere la București, mama mea s-a întors acasă, aducând, printre altele, și un atlas al României din vremea interbelică. Abia când am ajuns licean, a avut curajul să mi-l arate. Așa am văzut harta adevărată a României, cea Mare, cea Întregită; atunci am văzut cum granița de Răsărit însoțea nu Prutul, ci Nistrul. Am dus entuziasmat atlasul la școală. Naivul de mine! Turnătorii erau „educați” încă din adolescență, așa că îndată s-a aflat de „crima” mea, am fost „înfierat” de conducerea școlii, de tovarăși de la UTC și doar lacrima mamei m-a salvat de la eliminare din școală.
M-am gândit apoi la actul de la 27 martie 1918 de la Chișinău, când a fost declarată Unirea Basarabiei cu Țara Mamă. Era cu două zile după sărbătoarea creștinească a ”Bunei Vestiri”. Îmi plăcea să cred că atunci o seamă dintre basarabeni vor fi gândit (sau rostit): Românilor, în scurtă vreme, poate până la sfârșitul acestui an, vom trăi ceea ce străbunii noștri au sperat: România Mare, România Întregită!
Iar de 20 de ani încoace ideea, nevoia Unirii dospește. Dar… numai dospește. Ferește-ne, Doamne, de „nu mai” dospește.
În toamna anului trecut am străbătut o săptămână Republica Moldova – un grup de astriști de la Iași și din Transilvania. La întâlnirea de la Universitatea din orașul Bălți, pe tema „Români – moldoveni – europeni”, au participat, desigur, și studenți și elevi. Au avut intervenții și câțiva dintre ei. M-a impresionat o tânără care-și încheiase spusele cu un răspicat și înlăcrimat strigăt: ”Eu nu sunt moldoveancă, nu sunt basarabeancă, sunt româncă!”
Aceea era lacrima adevărată! La noi, e doar o lacrimă metaforică, cel puțin atâta vreme cât guvernanții noștri, președinția, partidele politice stau cu degetul în nas și, când îl scot, doar rostesc, bâlbâie, câteva fraze solemne.

Comentarii

29/03/16 21:54
cititor

Naiv e cine te crede dle Cotutiu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5