La Matei, despre slujirea împreună

          Am participat, cu puţin timp în urmă, la o înmormântare în localitatea Matei. Trecând peste durerea şi tristeţea cauzate de trecerea la cele veşnice a celei pe care comunitatea locală a preţuit-o şi iubit-o în cursul vieţii, am trăit un moment de bucurie, de satisfacţie, de simţire duhovnicească cu totul aparte. Motivul acestei trăiri a fost cauzat de cei doi slujitori ai altarului ce au oficiat împreună slujba înmormântării. Este vorba despre părintele Horaţiu Mihai Bodea, greco-catolic, şi Balint Sergiu Simion, ortodox. Doi preoţi de confesiuni diferite (aşa să fie?!) au slujit împreună, frăţeşte. Au împărtăşit aceeaşi durere pentru sufletul celei plecate, dar şi deopotrivă bucuria vieţii veşnice dincolo de mormânt.

          Un adevărat ecumenism, fiindcă, ce înseamnă acest mult folosit în contemporaneitate cuvânt? Înseamnă (de la cuvântul grecesc IKOS= casă) a-i aduna pe toţi în aceeaşi casă, indiferent de religie, înseamnă dialogul permanent, conlucrarea împreună. În satele Matei, Moruţ şi Fântânele, cei doi preoţi slujesc în biserici diferite dar, parcă, la nivelul celor trei aşezări sunt sub acelaşi acoperiş. La înmormântare am văzut români, maghiari, germani (câţi mai trăiesc aici) participând, cu aceeaşi smerenie, la durerea familiei faţă de cea plecată la Domnul. De fapt, aici, la marile praznice, când nu sunt la aceeaşi dată, oamenii sărbătoresc toţi împreună, bucurându-se laolaltă.

          Revenind la cei doi slujitori ai bisericii, mă gândeam că dacă trăim împreună de mulţi ani nimic nu ne poate opri să visăm la unitatea bisericii creştine, fiindcă Dumnezeu este al tuturor, toţi suntem fiii lui şi suntem egali în faţa lui. Prin dialog, prin rugăciunea împreună descoperim iubirea şi respectul unul faţă de altul. Şi slujirea laolaltă poate duce la unitate, la trăirea în aceeaşi casă, care este Casa lui Dumnezeu.

          Îmi amintesc de vizita Papei Paul al II-lea, în 1999, în ţara noastră. Atunci, credincioşii prezenţi, de toate religiile, au scandat împreună, din inimile lor smerite: unitate-unitate. Poate că a fost pentru prima dată când la o Sfântă Liturghie oficiată de ortodocşi şi catolici s-a cerut unitatea sfintelor biserici, sfâşiată în urmă cu multe secole. Momentul este de un exemplu minor în aparenţă, dar cu semnificaţii profunde, dătătoare de speranţe.

          De ani buni, la Bistriţa are loc Octava de rugăciune. Timp de o săptămână, preoţi ortodocşi, greco-catolici, catolici, evanghelici, lutherani, reformanţi se roagă împreună în biserici diferite. Trăiesc alături de enoriaşii de credinţe diferite bucuria rugăciunii împreună pentru iubirea aproapelui, pentru dialog, pentru respectul şi preţuirea reciprocă. Este un alt exemplu pilduitor şi plin de semnificaţii.