La început de an şcolar, bibliobuzul întâmpinat cu bucurie ! Vezi unde a fost prima destinaţie !

A ÎNCEPUT ȘCOALA ȘI PENTRU BIBLIOBUZUL BIBLIOTECII JUDEȚENE „GEORGE COȘBUC” BISTRIȚA-NĂSĂUD.
Prima ieșire din noul an școlar a fost la Școala Gimnazială „Teodor Cotuțiu” din Dumbrăvița, unde elevii au predat cărțile împrumutate la precedenta vizită a bibliobuzului și au împrumutat altele. „Am avut Povești nemuritoare și Fata cea înțeleaptă. Mi-au plăcut, au fost interesante! Mi-a plăcut povestea cu copilul pe care cineva a vrut să îl omoare, dar el a scăpat. A crescut mare, a cunoscut o fată și au trăit fericiți împreună într-un castel, pentru că el era prinț. Am învățat multe din cărțile astea și sunt foarte curioasă ce cărți ne-ați adus acuma!”, ne-a spus Bindea Valentina Mihaela, din clasa a IV-a, așteptând să urce în bibliobuz.

Cu aceeași bucurie, au întâmpinatși cadrele didactice de la școala din Dumbrăvița. „Sunt rezultate evidente ale faptului că copiii citesc mai mult. Am observat că le face mare plăcere să citească, fapt pentru care la orele de Limba și literatura română ei sunt mult mai activi, povestesc cu mai multă vervă. Am înțeles că ei au citit cărțile pentru că aceste cărți sunt din bibliografia școlară și copiii au recunoscut în manuale personaje și detalii din povestiri și acest lucru mi-a plăcut foarte mult. Așa că vă așteptăm să veniți cu bibliobuzul și de altădată. Și, având în vedere că acum manualele școlare sunt editate cu scriitori, majoritatea străini, vrem să ținem o permanentă legătură cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și să vă dăm o listă cu autorii de care avem nevoie!”, ne-a spus și doamna învățătoare Maria Păltinean.

De la Dumbrăvița, bibliobuzul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, deservit de bibliotecarele Rodica Linul și Simona Pasere, a plecat la Școala Gimnazială din Hălmăsău, unde a fost la fel de așteptat și bine primit.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]