La Cuibul visurilor din Maieru, dublă lansare de carte

Dan Popescu

În ceas de seară la „Cuibul visurilor” din Maieru a avut loc un eveniment literar deosebit, lansarea cărţilor „Ce nu se pierde” şi „Cuibul visurilor 2016”, a scriitorilor Cornel Cotuţiu şi respectiv, Dan Popescu. Au fost 30 de invitaţi, iubitori şi consumatori de literatură, veniţi pe o vreme tipic de iarnă, în frunte cu renumitul profesor Sever Ursa, ctitorul acestui muzeu şi conducătorul lui strălucit timp de 59 de ani, împreună cu distinsa sa soţie, doamna Doina, şi fiul său de la Cluj, conf. univ. dr. Ovidiu Ursa, cu băiatul său. Cuibul cu amintiri a râs şi a plâns pentru atâţia prieteni care au venit să-l vadă şi mai ales s-a alintat în faţa părintelui său spiritual, domnul profesor Sever Ursa revenit aici cu tandreţea-i obişnuită.
A venit un grup de opt scriitori din Liga Scriitorilor din România, filiala Năsăud, cu „Cartea pe roţi”, condus de prof. Ioan Mititean preşedintele filialei. Au fost 13 scriitori în sală, 2 preoţi greco-catolici, Pavel Vranău şi părintele Florin, din Rodna au venit pr.ortodox Lazăr Nichita precum şi 10 persoane printre care colega mea, muzeograful muzeului mineritului, Florica Grapini. De la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” a venit doamna prof. Adriana Dumitru şi scriitorul Icu Crăciun prezent permanent la astfel de manifestări.
„Ce nu se pierde”, în ultimă instanţă, este o carte memorialistică, amintirile autorului au forţă şi autoritate. Cartea a fost bine susţinută de scriitorul măierean Iacob Naroş şi de însuşi autorul cărţii. În capitolul ultim, „Addenda” se dau „două veri pe-o iarnă”, scriitorul fiind fascinat de iarnă, de gerul iernii, aşa cum era odinioară frigurosul Vasile Alecsandri.
„Iarna! Fără ezitare şi cu gura plină, iaaar-naaaa...Poate pentru săniuş...Poate pentru bulgăreală...Uite ce inefabilă e ninsoarea, ce tămăduitoare liniştea ei, ce delicateţe are fulgul plutind! La picătura de ploaie nu scoţi limba, ea nu are acelaşi efect precum un fulg când adastă pe vârful nasului...Aerul! Îl simţi aşa de plin în plămâni, rece, aspru, căci zăpada acoperă mizeriile altor zile. Şi albul zăpezii, pur, cast...Care anotimp te trimite la puritate? Iar soarele devine un amic atent, răbdător, nu te asupreşte.”
Ce nu se pierde, domnule Cotuţiu? Poate ironia flegmatică a unor scriitori care, muşcând atât de tare şi atât de mult pe alţii, sfârşeşte prin a-şi muşca stăpânul, aşa cum a făcut-o căţelul Giani cu stăpâna lui. Una peste alta, „Ce nu se pierde”, apărută în 2017 la Editura „Şcoala Ardeleană”, este solidă şi demnă de citit, remarcabilă şi uşor sentimentală.
Cartea mea „Cuibul visurilor 2016”, apărută anul acesta la Editura Napoca Star din Cluj, am dedicat-o, cu multă preţuire şi dragoste, domnului profesor Sever Ursa, ctitorul „Cuibului visurilor” din Maieru, scriitorul care a trudit cu atâta râvnă pe ogorul cuvintelor bine chibzuite şi bine puse în brazdă.
„Sunteţi Patriarhul Cultural al Maierului şi asemenea lui Liviu Rebreanu aţi dat o deosebită strălucire acestei localităţi despre care marele romancier spunea că este cel mai frumos loc din lume. Domnul profesor Sever Ursa rămâne o stare de spirit. Dânsul a pus pe masa fiecărui măierean file de istorie, obiceiuri, datini, tradiţii şi pe marele Liviu Rebreanu. Domnul Ursa este cel mai grandios depozit de documente despre natura umană, din această fascinantă şi frământată Vale a Someşului.”
În cartea mea veţi mai întâlni o altă familie model, soţii Lucreţia şi Ioan Mititean, bine prinsă în comuniunea iubirii.
Am încercat să folosesc metafora nu ca un capriciu, ci ca o formă a gândirii mele, am vrut să am în spatele cuvântului o atitudine, un tablou şi multe idei. Eu văd în cartea mea creaţia care rămâne un act spontan şi ingenuu şi am căutat să găsesc o expresie a echilibrului între realitate şi mit, am dorit să însufleţesc cuvintele, ca ele să poată exprima un gram de infinitate. În volumul meu veţi mai găsi şi o scurtă privire asupra esteticii, aici, în estetică, nu este vorba de percepţia unui profan, este vorba de impresia omului de gust, adică impresia unor oameni cu simţurile pregătite, iar aceste simţuri ne oferă imaginea lumii obiective, subiectivă în afara percepţiei fiind doar iluzia.
„Cuibul visurilor 2016” a fost admirabil susţinută de scriitorii Ioan Mititean şi Mircea Daroşi. Domnul Mititean mi-a oferit cartea sa „Valea Ilvelor izvor de spiritualitate românească”, şi mi-a prezentat volumul cu inima sa de aur şi generozitatea înnăscută, iar domnul Daroşi a spus, „Îmi este drag să vorbesc despre domnul profesor Ursa, aici s-a înveşnicit dumnealui. E o mare responsabilitate să îndrăzneşti a scrie despre dânsul, domnul Dan Popescu a făcut-o remarcabil, cuvintele sale fiind un buchet de flori aduse domnului Sever Ursa.” Şi mie îmi este drag domnul Daroşi pentru fineţea sa neobişnuită.
Au mai luat cuvântul, cu referiri la cartea mea sau la personalitatea domnului Sever Ursa, scriitorii Rodica Fercana, cu două poezii proprii despre sărbătorit şi muzeu, Ioan Seni, care a amintit despre marea contribuţie a domnului Ursa în cadrul ASTREI, Lucreţia Mititean, romantică ca de obicei, Ovidiu Ursa, a mulţumit din partea familiei, Floarea Pleş, dânsa a admirat un articol în „Răsunetul” al soţiei mele Mari, despre mine...” M-a învăţat să râd şi să închid lacrima”. Doamna Pleş a pus în palma noastră o petală din sufletul dânşii. Şi în sfârşit, domnul prof. Sever Ursa, vedeta indiscutabilă a acestui eveniment.
„Dan Popescu, un prieten foarte apropiat, sinceritate rară, om cinstit şi bine cumpătat. Cuibul visurilor este pe mâini bune...Mă simt copleşit de această atmosferă de căldură sufletească şi omenească. Mi-a fost dragă şcoala în puterea ei de-a sfinţi, alături de Biserică, dorinţele de bine ale unei naţiuni. Merităm mai mult. Mi-s dragi năsăudenii, acolo mi-am cunoscut soţia, harnică, frumoasă, plină de daruri...Nimic nu se câştigă decât prin credinţă...Cotuţiu e maestru al ironiei...Vin dintr-un neam curajos care aduce aminte de răscoalele ţăranilor.”
La final, prin grija soţiei, am invitat pe toţi participanţii la un bufet suedez unde ne-am simţit foarte bine şi mult romantici, cantonaţi în amintiri, doar eram în „Cuibul visurilor” sau, cum îi mai spun eu, Cuibul cu amintiri.
Ce nu se pierde? Sau ce n-ar trebui să se piardă? Credinţa în Dumnezeu şi respectul unei prietenii, în amfiteatru s-a cântat „Hristos a Înviat” şi mai târziu, „Mulţi ani trăiască” pentru domnul Sever Ursa.
Închei cu câteva fraze care-mi sunt dragi, scrise într-o noapte târziu, cu lună plină.
„Suferinţa apare atunci când aşteptăm ca iubita să ne iubească în felul dorit de noi. Iubirea profundă aduce dureri mari, ea este un act de iertare nesfârşită, iar în iubire nimeni nu este mic. Vreau să fac din tine, iubito, ceea ce face primăvara cu cireşii”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]