La Colibiţa sau visul unor nopţi de vară !

Colibiţa ! Locul cu aerul cel mai ozonat din România ! Unul dintre locurile binecuvântate din România! O zonă în care bistriţenii îndrăgostiţi de natură dar mai ales inspiraţi şi curajoşi ( şi cu bani ! ) şi-au construit castelele din visurile copilăriei lor ! Spun castele pentru a desemna aici micile sau marile construcţii de pe versanţii care înconjoară lacul, cele mai multe făcute cu bun gust. Unele dintre ele sunt adevărate bijuterii - mici, cochete,în spiritul locului, făcute cu simpla dorinţă de a avea multă linişte, un pic de confort şi stare de graţie cât cuprinde ! Altele mai măricele dar nicidecum ridicate într-o nesimţire care să oripileaze... toate simţurile! Nu am făcut un inventar calificat, dar nu ştiu să fi văzut la Colibiţa vreun mastodont care nu mă lase să dorm noaptea.! ( Am lăsat ... nevăzut, hotelul aflat în paragină încă din vremurile despre care începem să spunem,nu toţi evident : Ce bine era când era rău ! )

Din fericire Colibiţa este încă un loc uitat de lume, un loc pentru care autorităţile nu au manifestat nici o preocupare ! Spun din fericire pentru că, deşi , aparent drumul asfaltat ar fi rezolvat multe dintre problemele şoferilor care se încumetă să ajungă aici, asfaltarea, modernizarea ar fi adus cu ea, în mod inevitabil toată lipsa de civilizaţie specifică locurilor... modernizate din România : comercianţi mechant-ţi ( necinstiţi şi nesimţiţi) cum ar zice francezul, teribilişti obişnuiţi să calce totul în picioare, cerşetori de la cooperativa mila evlavioasă, plasticării aruncate partout şi, mai ales, acea atmosferă apăsătoare pe care ţi-o dă mizeria, delăsarea, je m’en fou-ul comercianţilor post socialişti, birturile jegoase şi,în general,oamenii puşi pe căpătuială în dispreţul a oricine şi a orice...

Dovadă că toate lucrurile, bune sau rele, au propria lor măsură, Colibiţa, colţul uitat de lume, este un loc peste care binecuvântarea Domnului pluteşte zi de zi şi ceas de ceas ! O oră petrecută aici este cât o zi la Bistriţa, cât o săptămână la Bucureşti şi…cât o viaţă trăită în frumoasele şi ademenitoarele străinătăţuri...Tocmai de aceea anul acesta copiii,artiştii Ansamblului folcloric Doiniţa au ales acest loc pentru a trece şi a petrece o săptămână!

În acest cadru de neuitat, am închipuit şi am scris, cu binecuvântarea comandanţilor noştri, o poveste, un basm, un spaţiu de vis pentru copii, minunaţii copii care alcătuiesc formaţiile artistice ale Cercului militar Bistriţa!

Timp de o săptămână zânele numite Alexandra,Maria,Codruţa,Marcela,Nicoleta,Claudia,Florina,Adina, Ioana,Cristina,Mădălina sau Paula la braţ cu Făt-Frumoşii coborâţi dintre brazi cu numele de Tudorel, Răducu, Andrei,Dan, Dorin,Florin, Răzvan, Alexandru sau Paul au hălăduit pe toate văile, au urcat pe versanţii abrupţi, au cunoscut gustul zmeurei şi al murelor şi au admirat...de departe coama semeaţă a Bistriciorului ! Toate acestea petrecute într-o libertate descifrată doar în aceste zile de către majoritatea participanţilor! Ce clipe de neuitat !

Şi ce ochi miraţi şi uluiţi în faţa peisajelor care-ţi taie repiraţia ! Şi ce chipuri suave de copii care descoperă singuri miresmele brazilor, splendoarea florilor de pe pajiştile necosite încă, într-un cuvânt, măreţia imposibil de descris a naturii !

Şi ce suflete imaculate de copii care descoperă împreună o lume nouă : lumea văilor nebătute de piciorul omului, lumea brazilor veşnic verzi printre care susură isvoare cu apă rece şi îmbietoare, lumea cascadelor în care apa cântă în cădere cântece de pe alte tărâmuri...lumea păsărelelor care împletesc în trilurile lor toate simfoniile pe care se aşează în nemurire viitoarele....amintiri ale copilăriei !

Între atâtea minunăţii văzute şi trăite în premieră, zilele de la Colibiţa ne-au mai oferit şi distracţii...prozaice de acum,cunoscute de la mic la mare : plimbarea de seară până la Coada lacului sau pescuitul în zori în apele limpezi de munte !

Ce-i drept aceste plimbări au fost, uneori, primele plimbări de neuitat ale adolescenţei, clipele în care fiorii primei iubiri au răscolit adânc inimile şi sufletele imaculate ale fetelor şi ale flăcăilor până mai ieri doar parteneri de dans... Care dintre aceşti copii, o să mai uite aceste zile ? Cine o să mai uite abia şoptitele - între două melodii din discotecă - cuvinte magice sau atingerile imperceptibile şi...întâmplătoare ale mâinilor în extazul produs de apusul de soare ? Bogată copilărie...

Au fost zile de neuitat şi seri nesfârşite pentru cei bătrâni dar trăite într-o clipă de tinerii extaziaţi de melodiile ritmate ascultate şi dansate frenetic la discotecă !

Seri de discotecă au fost ...cât cuprinde, însă, ştim noi, sângele apă nu se face, aşa că Aurel Muntean coregraful şi Nicu, nemaipomenitul Nicu Moldovan adineauri starul Codrişorului ( al ansamblului folcloric ! ) au mai pus de câte una de pe câmpie ( dans şi cânt !) de au stat...stelele-n loc ! La propriu şi la figurat, stele pe cer fiind destule iar stelele de pe epoleţii domnului general Dan Ghica Radu, aflat în trecere pe la Colibiţa, fiind cât se poate de reale... În jurul unui imens foc de tabără s-a lansat şlagărul anului în ale dansului, vestitul pinguin, de ritmurile şi farmecul căruia lăsându-se cuprinsă toată...legiunea aflată în locul de campare ! Nu s-a stins focul aprins cu măiestrie de maestrul Trăienuţ până când nu s-au cântat şlagărele Doiniţei, în direct ! Tonul la cântec doamna Cornelia...

Zile de neuitat ! Cei care au fost le-au trăit cu bucurie imensă! Cei care nu au fost şi-au construit apoi un buchet de regrete întârziate.. !

Concluzia ar fi aceea că, ori de câte ori te ademeneşte muntele nu ai voie să-l refuzi!!! Marea este o binecuvântare de la Dumnezeu, câmpia este un miraj plin de meandre şi promisiuni, zona premontană este un spaţiu fabulos ( de regulă plin de...mănăstiri minunate ! ) ! Muntele este însă cântarea cântărilor, minunea minunilor, bucurie bucuriilor, fericirea fericirilor şi raiul raiurilor de pe pământ ! A propos, aţi fost pe vârful Bistriciorul, sau pe vârful Ineu la 2279 metri ? Dacă nu aţi fost acolo, cu 2279 metri mai aproape de Bunul Dumnezeu, nu mai întârziaţi, altfel aţi trăit, nu chiar degeaba, dar aţi trăit refuzându-vă o bucurie unică şi foarte rară pe pământ...

Colibiţa ! Un loc, un nume predestinat pentru cei care iubesc statornicia. Un spaţiu binecuvântat pentru cei care doresc să uite, fie şi o clipă doar,de ei înşişi pentru a-şi regăsi liniştea pierdută, identitatea agresată de aceste vremuri lipsite de identitate ele însele... Colibiţa, visul unei nopţi de vară,fii mereu binecuvântată de Bunul Dumnezeu !

Cronicar de serviciu Florentin Archiudean