La Casa cu lei, Conexiunile dau roade

Societatea Literară “Conexiuni” a realizat , în cadrul Proiectului "O temă de literatură", evenimentul “Deschiderea cărţii”, care a adunat la Casa cu lei scriitori, profesori, iubitori de literatură.
Evenimentul a fost deschis prin cuvântul directorului Centrului Cultural Municipal, prof. dr. Dorel Cosma, care a vorbit despre însemnătatea scrisului în cadrul proiectelor instituţiei pe care o conduce, despre rolul pe care trebuie să îl aibă cartea în societate.
Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii “Conexiuni”, moderatoarea acţiunii, a avut un discurs avizat despre carte şi cititor, despre apropierea de generaţia tânără de scriitori a grupării literare pe care o conduce.
Doi autori şi-au adus bucuria lansării cărţiilor în mijlocul colegilor: Dan Cristian Şonfălean, cu “ Tragedii de gheaţă”, şi Călin Georgiu, cu “Amintiri din viitor”. “Stil literar încărcat, fastuos, cu tematică extravagantă, cu libertate în exprimare, barocul s-ar potrivi manierei de-a scrie a lui Dan Cristian Şonfălean. Volumul "Tragedii de gheaţă" poate fi considerat un punct de plecare pentru alte orizonturi de scriere în poezia de azi. El propune o stare a poeziei şi dă naştere totodată unor discuţii interesante despre noi abordări în materie de scriere cu versuri: tragic şi ironic, sensibil şi distant. Dan Cristian Şonfălean este un nume - constant rimând în "-an" - de care va depinde cu certitudine evoluţia poeziei româneşti în următorii ani” spune Elena M. Cîmpan.
Despre Călin Georgiu şi volumul “Amintiri din viitor”, apărut la Editura Karuna, a vorbit Menuţ Maximinian, care a mulţumit mai întâi editurii pentru faptul că a publicat, gratuit, printr-un proiect volumul de debut, iar mai apoi a rostit câteva cuvinte despre tânărul autor, elev în clasa a XII-a la Dej, pasionat de poezie, dar şi de teatru, având drumul spre consacrare deschis, de acum.
În acest cadru a fost lansat şi numărul 22 al revistei “Conexiuni”, publicaţie ce girează, prin calitatea ei, acţiunile culturale din Bistriţa. O manifestare desfăşurată sub semnul prieteniei literare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5