La 35 ani, ROMBAT continuă investiţiile în tehnologizare. 15 milioane euro atrase pentru modernizarea capacităţilor de producţie

SC ROMBAT SA implementează, pe o perioadă de şase luni, proiectul “Modernizarea unităţii de formare baterii auto şi semitracţiune în vederea creşterii calităţii produselor şi competivităţii SC ROMBAT SA, prin achiziţie de tehnologie şi echipamente performante”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene. Valoarea totală a proiectului este de 27.938.633,99 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 11.074.416,69 lei.

Este ultimul proiect dintr-o gamă mai largă, prin care au fost atrase fonduri guvernamentale şi europene în valoare de 15 milioane euro, ROMBAT alocând în mod constant un buget important investiţiilor în utilaje şi echipamente performante în vederea asigurării unui nivel crescut de competitivitate pe piaţă din punct de vedere al capacităţii de producţie şi al calităţii produselor oferite

Proiectul actual, care vizează modernizarea unităţii de formare baterii, presupune achiziţia de tehnologii şi echipamente, în prezent fiind în procedura de achiziţii publice pe site-ul ministerului de resort. Termenul final este 31 decembrie 2015, astfel că procedurile trebuie să se desfăşoare fără sincope.

„Ce rezolvă acest proiect? Mai întâi, avem o creştere a calităţii produselor. (...) În al doilea rând, creşte productivitatea muncii. La caestă oră, la bateriile auto, procesul de formare a bateriilor durează 32 ore. În noua tehnologie, procesul de formare va fi de 6 ore. Condiţiile de muncă se vor îmbunătăţi, de asemenea, se rezolvă şi o problemă de mediu. La această oră, avem 3-5 mg de aerosoli acizi înntr-un metru cub de aer, vom ajunge la sub 1 mg”, a punctat managerul de proiect Ilie Pârvu, la conferinţa de lansare. Nu în ultimul rând, proiectul prevede crearea a 37 noi locuri de muncă.

Din echipa de proiect, manageriată de directorul de investiţii - Ilie Pârvu, fac parte Emilia Neagoş (director achiziţii), Marius Timiş (responsabil economic), Ioan Şandor (responsabil tehnic), Adrian Pop (asistent manager) şi Susana Părăuan (responsabil juridic).
***
Rombat este din 2012 membră a grupului sud-african Metair Investment Limited, care cuprinde 11 firme din domeniul producţiei de component auto. Metair deţine 3 fabrici de baterii auto, în Africa de Sud, Turcia şi România, de altfel zona prioritară de dezvoltare.
Rombat, înfiinţată în 1980 sub denumirea Acumulatorul Bistriţa, deţine în prezent 3 capacităţi de producţie, care pot produce anual 2,8 milioane de acumulatori “de la un capăt la altul”, o fabrică de mase plastice (unde se produc 90% din monoblocuri) şi o fabrică de reciclare a bateriilor deşeuri de la Copşa Mică. Acestora li se adauugă centre logistice pentru comercializare şi service pe teritoriul întregii ţări. Per total, compania are 720 angajaţi.
În 2014, potrivit directorului general Ioan Repede, Rombat a vândut 2,140 milioane baterii, din care 50% au mers pe piaţa europeană a pieselor de schimb, alte 15 procente –pe piaţa românească a pieselor de schimb, alte 20 procente ajungând la clienţii producători de maşini – Dacia, Renault, Nissan, Peugeot. “Peste 65% din produsele noastre merg la export. Cea mai mare cotă de piaţă o avem în Franţa, apoi Germania, Italia, creştem pe UK, de anul trecut, pe Spania”, a punctat, în cadrul conferinţei de presă, directorul general Ioan Repede.
Pe viitor, a adăugat acesta, Rombat îşi propune să crească producţia cu 500-600.000 unităţi, actualmente compania fiind angajată în negocieri pentru un contract de livrare a 300.000 baterii.
***
“Cererea de baterii este sezonieră, cele mai marei comenzi fiind în perioada toamnă-iarnă. Primăvara şi vara scade cererea. Una din strategiile noastre este de a produce în perioada sezonului cald baterii neformate, iar toamna să le formăm şi să putem produce mai mult decât capacitatea lunară. Le avem pregătite – toată bateria asamblată fără electroliţi şi nu este formată. De aceea, ne mărim capacitatea de formare, ca să putem răspunde cerinţelor şi în perioada de vârf de sezon”, a concluzionat directorul general Ioan Repede pe tema oportunităţii implementării acestui proiect cu finanţare europeană.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5