Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Karin Gundisch și Iris Wolff - două autoare de origine română - au succes în Germania

Damaschin Pop-Buia

Astăzi vom semnala o manifestare literară care privește românescul, cel puțin la modul tangențial. Atât Karin Gündisch cât și Iris Wolff, cele doua autoare la care ne referim, sunt născute în România, prima la Cisnădie, cea de-a doua în Sibiu, amândouă făcând parte din breasla scriitorilor germani care se bucura de succes, chiar dacă drumul scriitoricesc din Occident își are asperitățile lui, iar căile spre edituri sunt mai mult decât anevoioase. Cu atât mai de lăudat e faptul că scriitoarea Karin Gündisch este liber profesionistă încă din 1984, anul în care a emigrat în Germania de Vest.
Se impune mențiunea că Iris Wolff (născuta Martina Wolff) și Karin Gündisch reprezintă atât prin vârstă cît și prin stilul scriitoricesc doua registre diferite. Prima face parte mai degrabă din generația lui Franz Hodjak, consacrată, cu cărți traduse nu numai în românește ci și în alte limbi printre care și engleza și franceza, cea de-a doua, în plină ascensiune, purtând cu ea atuul vârstei (40 de ani) și promițătoarele perspective pe care apariția celor deja trei romane apărute i le oferă. Dacă prima scrie o literatura adresată copiilor și tineretului, cărți care se bucura de succes în rândurile cititorilor germani, ori chiar în cel al cititorilor din America, Iris Wolff scrie o literatură care atinge mai îndeaproape poeticul, metafora, asociații de ordin analitic frizând pe alocuri introvertitul, descrierile sunt ample dar nu interminabile, limba de o rafinată eleganță. La Karin Gündisch uimește franchețea, stilul cu precădere oral, cu personaje vii, aproape de scena teatrului, registrul lexical se hrănește cu termeni mai degrabă clasici, este exact ceea ce presupune scrierile adresate categoriei de vârsta amintita mai sus.
Ce au cele două scriitoare și opera fiecăreia comun cu terenul românescului? Multe. În primul rând, faptul de a fi văzut lumina zilei între Carpați. La Gündisch, care a venit în țara înaintașilor abia la vârsta de 36 de ani, legătura cu România este mai îndelungată. A studiat la Cluj, a lucrat ca profesoara de germana în București, cărțile ei sunt traduse și în românește. Unele personaje trăiesc retrospectiv la nivelul memoriei, care adesea este una afectivă, în Transilvania tinereții lor, ori în Rusia deportării pe care au cunoscut-o atâția sași din Ardeal. Marta, personajul din ultima ei carte, suferinda de Alzheimer își aduce dintr-odată aminte de poezii în limba română învățate în clasele primare. Expresii românești le înlocuiesc când au putere mai mare de exprimare, pe cele germane (de pildă „Ce am fost, și ce-am ajuns, de „Was ich war und was von mir geworden ist”.
Și cum stau lucrurile la Iris Wolf? Autoarea a sosit în Germania la vârsta de opt ani, urmând să se formeze aici. A studiat limba și literatura germană, științele religiei, precum și grafica și pictură la universitatea din Marburg. Copilăria petrecută în Sibiu și în Banat (unde familia s-a mutat din motive de serviciu ale tatălui ei, preot protestant) a marcat-o însă într-o astfel de măsură încît personajele din scrierile ce vor urma își vor lua prototipurile de aici. Tatăl ei, cu care am avut și acuma ocazia de a mă întreține, vorbește cu plăcere românește, și, precum am auzit-o în nenumărate rânduri, s-a vorbit și în această seară culturală despre suculența și mai ales marea putere de pătrundere, respectiv despre funcția foarte importanta de eliberare psihică pe care înjurăturile românești o au în comparație cu cele germane.
Cele doua autoare au citit pe rând din propriile creații. Karin Gündisch din Cosmin. Von einem, der auszog, das Leben zu lernenatât în original (carte apărută în 2005) cît și în versiunea românească Povestea lui Cosmin care a plecat de acasă să cunoască viața (trad. de Mariana-Virginia Lăzărescu, apărut 2007 la Editura Niculescu), un fel de roman de formare în care personajul principal, Cosmin, plecat din mediul sătesc transilvan, realizează necesitatea educației, funcția pe care o are școala în formare. Universul este așadar românesc, personajele de asemenea, chiar daca se atinge și partea etnică, destul de sensibilă, cea a rromilor, noțiune cu care autoarea încearcă și reușește să scoată în evidență aspecte realiste ale vieții țiganilor, marginalizați, chiar dacă imaginea lor s-a mai îmbunătățit în ultimii ani.
Titlul preia din limba română expresia „A se face că plouă” (So tun, als ob es regnet), apărută într-o prezentare grafica foarte atrăgătoare, cum se vede mai sus. Am întrebat-o pe autoare cum a înțeles ea aceasta expresie, care în limba germană nu cunoaște aplicație, pentru simplu motiv că ea nu exista în aceasta forma. Online am găsit următoarea definiție: „a se face că plouă = (fam. ) a se preface că nu are știință de cineva sau ceva, că nu bagă de seamă pe cineva sau ceva (Exemplu: ne cunoșteam de copii, dar când l-am întâlnit în București și l-am salutat, s-a făcut că plouă. Cezar Petrescu. Sursa: Dicționar de expresii), care din păcate nu merge până la originea termenilor. Iris Wolff mi-a spus că nu s-a documentat la nivelul originii, ci a preluat expresia în accepția consacrată. Are însă următoarea eventuală interpretare, care, mărturisesc, mi s-a părut foarte interesantă: Cineva este trimis la lucru afară, se codește ca și cum afara ar ploua și activitatea pe care ar fi avut-o de prestat nu ar mai putea fi dusă, din cauza ploii, până la capăt.
Romanul se construiește pe patru povestiri și se întinde pe o axă temporală de un secol, 1916 până în 2016.

Comentarii

11/06/17 21:49
ady

Doua veleitare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5