Jean Pădureanu împlineşte, sâmbătă, 78 de ani

Mâine 22 martie 2014 este o zi specială pentru ACF Gloria Bistriţa. Este ziua în care "Lordul" Jean Pădureanu împlineşte 78 de ani. Preşedintele onorific al Gloriei s-a născut in 22 martie 1936, la Băilești, jud. Dolj. Ca jucător, a evoluat la Băilești, în Craiova la “7 Noiembrie” și “Universitatea”, în București la CCA-Steaua si la Bistrița, unde în perioada 1958-1970 a fost unul dintre componenții de baza ai Gloriei.
Din 1964, cand era încă jucător activ, a devenit vicepreședinte al clubului Gloria, la cârma căruia a stat până în 1995, preluând între timp functia de președinte. Reușeste să creeze la Bistrița o echipă competitivă, sub comanda sa înregistrându-se cele mai mari performanțe din istoria clubului: promovarea în prima divizie în anul 1990, câștigarea Cupei României în 1994 și participarea în cupele europene. Cu el preşedinte, echipa intră în circuitul fotbalului mare, primind la Bistrita echipe de top din Europa, precum Real Zaragoza, AC Fiorentina, Lille, Brescia, Montpellier, FC Thun, Macabbi Haifa sau Atletico Madrid.
În toamna anului 1995 devine președinte al clubului Rapid București, revenind la Gloria în 1997.
În 3 Mai 2013, Jean Pădureanu s-a retras oficial în funcția de Președinte Onorific, în cadrul unei festivități de gală la care au participat vicepreşedintele LPF şi observatorul partidei, Alexandru Boc, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan și prefectul judeţului Ioan Țintean, alaturi de suporterii echipei, inaintea unui meci cu Dinamo, pe stadionul care acum îi poartă numele.
Îi datorăm mulţumiri, respect, recunostinţă şi îi urăm astăzi, la acest meci, LA MULŢI ANI JEAN PĂDUREANU!
Conducerea ACF Gloria 1922 Bistriţa
Consiliul Director
Membri asociaţi

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]