Jean Pădureanu a fost eliberat condiţionat!

Mediafax

Tribunalul Ilfov a decis joi, definitiv, ca fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu să fie eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de trei ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Instanţa Tribunalului Ilfov a respins ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei din 30 aprilie, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, dispunând ca Jean Pădureanu să fie eliberat condiţionat.

"Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 986 din data de 30.04.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 14126/4/2015 şi dispune punerea de îndată în libertate (dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză) a condamnatului Pădureanu Jean, de sub puterea MEPI nr. 432/2014 emis de Tribunalul Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 238/2012", se arată în decizia Tribunalului Ilfov.

Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, Jean Pădureanu urmând să fie eliberat din penitenciar, după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de trei ani şi patru luni primită în dosarul transferurilor de jucători.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5