Jandarmeria Română solidară acţiunii „Ora Pământului”

Sâmbătă, 23 martie a.c., orele 20.30-21.30, jandarmii se vor alătura iniţiatorilor Campaniei “Ora pământului”, prin reducerea consumului de energie electrică din locuinţele proprii şi implicit a poluării.
Campanie unică în istorie, “Ora Pământului” îşi propune, prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
Jandarmeria Română a participat constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de O.N.G.-uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media, (ex.: plantare arbori, acţiuni ecologizare, etc.).
Jandarmeriei Române îi revin prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului încojurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, domnul colonel Mircea Olaru a adresat un apel tuturor jandarmilor, de a participa sâmbătă 23 martie a.c., la acţiunea “Ora pământului”, în semn de susţinere a eforturilor împotriva poluării şi a încălzirii globale.
Jandarmii bistriţeni sunt alături de iniţiatori în acest demers, implicându-se activ în această campanie prin stingerea luminilor şi prin deconectarea electronicelor de la domiciliu, sâmbătă 23 martie a.c., timp de o oră între 20.30-21.30.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5