Jake şi femeile lui, cu Ştefan Bănică, vine la Năsăud

În 7 aprilie, ora 19:00, la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud,  vă puteţi întâlni cu Ștefan Bănică jr. şi femeile lui, în comedia “Jake și femeile lui”, de Neil Simon.

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake. Piesa lui Neil Simon “Jake și femeile lui” s-a jucat prima dată pe Broadway, în 1992, cu Alan Alda în rolul principal. În 1992, piesa a avut 245 de reprezentații pe Broadway.

Jake este un scriitor de succes, care are relații cu probleme. Aflat la a doua căsătorie, în pragul unei crize, Jake examinează toate relațiile cu femeile din viața sa, suprapunând planul imaginar cu cel real, în speranța de a înțelege modul prin care ar putea fi un soț mai bun. Piesa permite spectatorului să intre în lumea interioară a celebrului autor, fiind în parte autobiografia celui mai mare dramaturg contemporan, Neil Simon.  Acţiunea se desfășoară în apartamentul newyorkez al scriitorului, unde realitatea și imaginaţia se amestecă, granița dintre lumea reală și universul din capul scriitorului devenind din ce în ce mai fină, aproape topindu-se. Jake dialoghează mult, atât cu femeile din viața lui reală, cât și cu cele din lumea sa imaginară, cum ar fi prima soție, decedată în urmă cu mulți ani. Din interacțiunea lui Jake cu femeile din viața lui, fie reale, fie imaginare, rezultă atât comicul situațiilor, dar și momentele de  mare sensibilitate.

Rolul este complex și dificil, Ștefan Bănică interacționând cu toate femeile, cu sine și cu publicul. “Jake și femeile lui” este unul dintre cele mai interesante spectacole pe care le-am jucat în cariera mea.”, a declarat Ștefan Bănică. Spectacolul se anunță unul de excepție având în vedere distribuția dar și decorurile ce vor fi montate pentru jucarea piesei. Biletele vor putea fi achiziționate începând cu data de 20 martie 2017, din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Năsăud. Prețul acestora va fi în funcție de categorii: categoria I - 80 lei, categoria II - 60 lei, categoria III - 50 lei și categoria IV - 40 lei. 

Așadar, nu rataţi această întâlnire în debutul lunii aprilie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5