Ionuț Simionca, deputat PMP: Adio, dar rămân cu tine! În Bistrița-Năsăud, ALDE rămâne la guvernare alături de PSD

Parlamentarul bistrițean Ionuț Simionca a criticat anunțul făcut de președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, privind decizia de continuare a colaborării PSD-ALDE la nivel județean. „Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisiile miniștrilor ALDE din Guvernul Dăncilă când am aflat că, în Bistrița-Năsăud, alianța dintre PSD și ALDE e mai vioaie ca oricând”, susține Simionca.

Deputatul PMP scoate în evidență diferența dintre declarațiile liderilor centrali și cei locali ai PSD. „Viorica Dăncilă se plânge, la București, că fostul ei aliat, Călin Popescu Tăriceanu, i-a șubrezit, prin trădare, fotoliul de prim-ministru. În același timp, la Bistrița, Radu Moldovan ne asigură că urăște trădarea, dar îi iubește pe trădători. El a anunțat că a discutat cu liderii locali ai ALDE şi s-a luat "decizia unanimă" de a continua colaborarea. Drept consecință, niciun membru ALDE nu va fi exclus din structurile administrative județene”, explică parlamentarul PMP.

 „Până unde poate să meargă duplicitatea celor de la PSD și ALDE, care au nenorocit în ultimii ani România?”, întreabă Ionuț Simionca.

Declarațiile deputatului PMP vin la o zi după ce liderul PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, afirma: „Eu sunt politician la nivel local şi mi-e greu să ştiu ce s-a întâmplat acolo, ce s-a discutat, de unde şi până unde, dar alianţa cu ALDE va continua fără niciun fel de rezervă. Am discutat şi cu domnul preşedinte Moniţa (preşedintele interimar al ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Moniţa - n.r.), azi dimineaţă am avut o discuţie şi cu domnul vicepreşedinte Ţintean (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, fost lider judeţean al ALDE - n.r.), la ora 14,00 am avut o discuţie cu consilierii judeţeni. Deciziile unanime ale noastre sunt să continuăm colaborarea noastră".

 

Comentarii

02/09/19 11:32
cititor

Pai voi ati sperat ca se va uni cu voi ? Nu fiti naivi ! Prosti au fost ptr ca au " fugit " si au " tradat " PSD-ul de unde au "lins " o foarte buna bucata de vreme si ei la " ciolanul cu fasole " , iar acum o sa-si linga ... ( era sa zic ce ) . Tradatorul ... tradator moare .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]