Ion Șandru, director Aquabis: În ultimele 12 luni producția facturată și încasată la Sângeorz-Băi a fost cu peste 50% mai mică față de valoarea investițiilor derulate

Din dorința de a fi cât mai informați consumatorii noștri din orașul Sângeorz-Băi precum și pentru o mai bună înțelegere a relației furnizor –consumator vă facem cunoscute următoarele precizări:
-costurile de producție a apei potabile nu sunt deloc de neglijat, la rândul nostru S.C.Aquabis S.A. fiind nevoită să achite la timp mai multe facturi la Electrica și Apele Române, în mod special, care nu suferă amânare.
-orice întârziere a plăți unei facturi poate genera întreruperea energiei electrice și implicit întreruperea furnizării apei potabile către consumatori.
-în ultimele 12 luni producția facturată și încasată la Sângeorz-Băi a fost cu peste 50% mai mică față de valoarea investițiilor derulate în orașul-stațiune .
-suntem astfel îndreptățiți să solicităm consumatorilor noștri din Sângeorz-Băi să înțeleagă situațiile prezentate; fiind o societate comercială depindem în totalitate de cheltuielile și încasările pe care le avem lunar.
În ce privește stabilirea cantității de apă pluvială ce se facturează abonaților noștri precizăm:
Conform Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și Canalizare în județul Bistrița-Năsăud aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nr.18 din 30.09.2014
Art. 208.
Stabilirea cantităţii de apă pluvială (Qm) preluată în reţeaua de canalizare se determină prin înmulţirea cantităţii specifice de apă pluvială comunicată de Autoritatea Naţională de Meteorologie pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator, verificate cu datele din actul de
proprietate şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-2:2007 şi anume:

- 0,85 – pentru suprafeţele construite (SC);
- 0,05 – pentru suprafeţe neconstruite (SN), utilizând relaţia de calcul analitic:
Qm = (SC X 0,85 + SN X 0,05) X k unde:
K = cantitatea specifică de apă pluvială comunicată de Autoritatea Naţională de Meteorologie pentru luna anterioară emiterii facturii (exprimată în mc).

Pentru o eventuală reducere a facturii în ce privește apa pluvială consumatorul poate redacta o cerere prin care să solicite prezența unei echipe a S.C.Aquabis S.A. care să constate la fața locului dacă apa pluvială colectată pe suprafețele construite este sau nu direcționată în rețeaua publică de canalizare. În urma constatărilor de la fața locului se poate lua o decizie de reducere sau nu a facturii în ce privește apa pluvială.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă adresăm dumneavoastră, abonaților noștri, cuvinte de respect și prețuire.

DIRECTOR GENERAL

Ing. Ion Șandru

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5