Ioan Turc: Programul de cadastrare gratuită, o propagandă goală. Suma de 60 lei/imobil este ridicolă

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, susţine că programul de cadastrare gratuită, care ar trebui să fie prioritate absolută pentru Guvernul PSD, „este o propagandă goală”. Potrivit acestuia, din cele 3181 de localităţi vizate de acest program, cadastrul a fost finalizat doar în 37 de unităţi administrativ-teritoriale.

         „La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, situaţia nu este roz în afara UAT-urilor care au venituri proprii, consistente şi care şi-au putut permite să realizeze programul de cadastrare din venituri proprii, mă refer aici la Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, care au suprafeţe de pădure şi au şi venituri proprii în consecinţă, restul se confruntă cu o situaţie destul de grea, stagnează, e un blocaj”, a declarat Ioan Turc.

         Liderul liberal susţine că principalul motiv al acestui blocaj îl constituie preţul derizoriu pe care ANCPI îl pune la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale pentru plata PFA-urilor autorizate să efectueze lucrări de cadastru, adică 60 lei/imobil. În opinia sa, pentru zona de munte şi nu numai, această sumă este „ridicolă”.

Există şi alte probleme. Am discutat cu primari care mi-au spus că anul trecut nu au primit niciun leu pentru lucrările de cadastrare. Societăţile şi PFA-urile care efectuează astfel de lucrări şi le depun în vederea decontării au foarte mult de aşteptat. Propagandistic, Guvernul vine şi spune că ANCPI pune la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale 150-155.000 lei, care acoperă 2500 de imobile. Numai că există situaţii în care, anul trecut, nu a fost alocat niciun leu”, a precizat Turc.

         Liberalul bistriţean a mai spus că există primari „care refuză categoric să recomande proprietarilor sau posesorilor de terenuri să cofinanţeze din buzunar plata acestor lucrări pentru că se tem”, pentru că ar fi ilegal acest lucru. „Trebuie să înţelegem că nu este gratuit. Acolo unde nu se găsesc soluţii de cofinanţare, fie că discutăm Hotărâri de Consiliu Local în care se stabilesc taxe speciale cu această destinaţie – avem asemena situaţii – fie nu vin şi oamenii şi contribuie din propriul buzunar pentru realizarea lucrărilor de cadastrare, acestea stagnează”, a adăugat el.

         Turc spune că, în acest context, consecinţele sunt serioase,  şi anume riscul ca din 2020 să nu mai fie acordate subvenţii pentru terenurile neintabulate, dar şi imposibiliotatea exproprierii unor terenuri pentru lucrări majore de infrastructură. Mai mult, beneficiarii proiectelor de instalare a tinerilor fermieri riscă să restituie prima tranşă de bani acordată, asta pentru că nu au obţinut autorizaţii de construcţii pentru rampele de gunoi, obligatorii în proiect, asta în lipsa întabulării terenului.

         „Felul în care s-a gândit PSD să rezolve această problemă l-ar face invidios şi pe Lenin. Au venit cu un proiect de ordonanţă de urgenţă, publicată pe site-ul MDRAP, care propune obligarea persoanelor fizice şi a firmelor autorizate pentru şi a firmelor autorizate pentru asemnea lucrări de cadastrare să execute, obligatoriu, lucrări d eînscriere sistematică pe programul de intabulare gratuită a terenurilor, la preţ derizoriu”, a mai spus Ioan Turc.

         Potrivit preşedintelui PNL BN, „această tentativă de încălcare flagrantă a tuturor normelor care reglementează raportul juridic dintre stat şi firmele private este extrem de periculoasă ca precedent”  Soluţiile propuse de Turc vizează identificarea unor surse de finanţare pentru „finanţarea corectă” a acestor lucrări, inclusiv prin absorbţia de bani europeni. Mai mult, înscrierea în Cartea Funciară să se facă şi pentru posesia terenurilor, cu reglementarea ca în anumite condiţii să se poată transforma în proprietate, asta în condiţiile în care întabularea se face acum doar de pe titluri de proprietate, însă mulţi proprietari au decedat, au vândut terenurile „prin acte de mână” etc.  Nu în ultimul rând, Ioan Turc a propus ca localităţile să-şi cadastreze domeniul public şi privat pe alte fonduri, pentru a înlesni cadastrul proprietăţilor private.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5