Ioan Turc (PNL): Ştrandul arată ca-n anii 70. Cerem devizul de lucrări pentru cheltuirea unui milion de euro

         Liderul liberal Ioan Turc a anunţat că Primăria Bistriţa nu a oferit devizul de lucrări de la ştrandul municipal „Codrişor”, asta deşi PNL a cerut public prezentarea listei de cheltuieli.

         „Am solicitat în urmă cu puţin timp executivului Primăriei municipiului Bistriţa să pună la dispoziţia devizul complet al lucrărilor efectuate la ştrandul municipal. Am o curiozitate cred legimită şi cred că şi opinia publică are o curiozitate legitimă de a vedea pe ce s-a cheltuit peste un milion de euro. Cu ochiul liber nu se vede aproape nimic, ştrandul arată ca-n anii 70 când îmi petreceam eu vacanţa de vară acolo împreună cu colegii. În afară de gard, de nişte panouri solare şi de un  meschin loc de joacă nu s-a întâmplat nimic la ştrandul municipal. Sunt lucrări ascunse, dar să fie atât de scumpe? Până acum nu s-a grăbit nimeni din Primărie să dea publicităţii devizul complet al lucrărilor”, a menţionat Turc.

         Preşedintele PNL B-N a precizat că va solicita din nou acest deviz prin intermediul consilierilor locali şi dacă nici aşa nu va intra în posesia documentului se va formula o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. „Dacă nici aşa nu vom primi devizul, vom deschide o acţiune în instanţă pentru obligaţia de a face. Trebuie să facem ceva. Dacă nu înţelegem – şi mă refer la tot ce înseamnă opinie publică din municipiul Bistriţa – dacă nu vom face ceva pentru a pune capăt, pentru a cenzura, pentru a limita măcar aberaţiile pe care Primăria Bistriţa văd că le desfăşoară cu foarte multă nonşalanţă, vom avea cu toţii de pierdut”, a mai spus Ioan Turc.

 

 

Comentarii

30/08/17 08:56
BISTRITEAN

Strandul Codrisor face parte dintr-o zona de agrement extinsa, fiindca, dupa cum se stie, in 17 septembrie 2015, Consiliul Local Bistrița a aprobat proiectul privind amenajarea Pădurii-parc Codrișor inițiat de Asociatia Bistrița Civică (ABC). De aceea, reabilitarea strandului trebuia sa tina seama de acest lucru. Astfel, zona de picnic nu trebuia inclusa in incinta strandului, ci amenajata in exterior dupa modelul celei de la padurea Schullerwald. In felul acesta, pe locul zonei de picnic putea fi construit un nou bazin prevazut cu tobogane de apa ceea ce ar fi sporit atat capacitatea strandului cat si diversificarea functiei de agrement. De asemenea, bazinul mare de dimensiuni olimpice putea fi acoperit astfel incat sa poata fi folosit tot timpul anului atat pentru agrement cat si pentru sporturi nautice, mai ales ca in vecinatate se afla un grup de hoteluri care ar putea si ele beneficia de un bazin acoperit aflat in apropiere.
Si cu toate astea in reabilitarea strandului s-a mers cu jumatati de masura, astfel ca acesta arata la fel ca in anii 1970 cand a fost construit. Suma aprobată inițial pentru modernizarea Ștrandului Municipal Codrișor era de 4.177.360 lei, dar aceasta a fost suplimentata pe parcursul executarii lucrarilor datorita aparitiei unor "Vicii ascunse".

30/08/17 12:44
Vizitator

In legatura cu reabilitarea strandului Codrisor e valabila zicala: „s-a scremut un munte si a nascut un soricel!” Intr-adevar, nimeni nu stie exact cat au costat lucrarile. Dupa unele surse, lucrările de reabilitare și modernizare a strandului „Codrișor” au costat Primăria Bistrița circa 3,5 milioane de lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5