Ioan Turc cere conducerii CFR Călători introducerea unui tren accelerat pe ruta Bistriţa-Cluj-Napoca

 

          Ioan Turc, preşedintele PNL B-N a reclamat, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că între Bistriţa şi Cluj nu avem niciun tren accelerat, menţionând că în această perioadă se stabilesc trenurile care vor circula după noul "Mers al trenurilor" care va intra în vigoare începând cu data de 15.12.2019.

„De cel puţin 7 - 8 ani, între Bistriţa şi Cluj-Napoca (distanţa pe calea ferată este de 120 km) nu mai circulă niciun tren direct de tip InterRegio (fostele trenuri de tip "accelerat" până în 11.12.2011). La ora actuală, între Bistriţa şi Cluj-Napoca circula 7 trenuri ( 4 la duş şi 3 la întors) aparţinând operatorului de transport feroviar de călători "CFR Călători" S.A. (operatorul naţional desprins în 1998 din fosta S.N.C.F.R) şi 6 trenuri (3 dus şi 3 întors) aparţinând operatorului de transport feroviar de călători "Interregional Călători" S.R.L. Cluj-Napoca (operator privat).

Datorită numărului mare de opriri (între 21 şi 28) călătoria între Bistriţa şi Cluj Napoca durează de regulă cel puţin 3 ore”, a spus Turc.

          Acesta a dat ca exemplu trenul nr. 4103 pleacă din Staţia Bistriţa Nord la ora 07.40 şi ajunge în Staţia Cluj-Napoca la ora 11.02, având 28 opriri în parcurs (timpul total prevăzut pentru staţionare în aceste opriri este de 44 minute; timpul real este mai mare de o oră). Dacă mai adăugăm şi timpul de frânare şi timpul demarare pentru fiecare dintre aceste opriri, constatăm că timpul de mers al acestui tren a fost majorat cu peste o oră şi jumătate. Trenul nr. 15831 (tren al operatorului privat) pleacă din Staţia Bistriţă Nord la ora 06.45 şi ajunge în Staţia Cluj Napoca la ora 09.39, având 21 opriri în parcurs (timpul total prevazutpentru staţionare în aceste opriri este de 26 minute, timpul real fiind şi în acest caz ceva mai mare).

„În perioada când circula o pereche de trenuri (1 dus, 1 întors) de tip "accelerat", timpul de mers între Bistriţa şi Cluj-Napoca era de până în două ore, aceste trenuri având câte trei opriri (Beclean, Dej şi Gherla) de câte 2 minute fiecare oprire, deci 6 minute în total. Fără niciun fel de problemă ar putea fi introduse din nou acest tip de trenuri deoarece la ora actuală, viteză maximă cu care se poate circula pe infrastructura feroviară pe această distanţă este (conform "Livretului cu mersul trenurilor REGIO pe Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj") următoarea: între Bistriţa Nord şi Sărăţel - 80 km/h, între Sărăţel şi Beclean pe Someş - 90 km/h, între Beclean pe Someş şi Dej - 80 km/h, între Dej şi Jucu - 70 km/h şi între Jucu şi Cluj-Napoca - 100 km/h. Între Beclean pe Someş şi Cluj-Napoca este linie dublă, deci nu s-ar mai pune problema lungirii timpului de mers datorită încrucişărilor de trenuri. Ce să mai vorbim de poluare: între Bistriţa şi Cluj-Napoca linia ferată este electrificată pe toată distanţă. Deci, poluare: zero !!!”, a concluzionat Turc.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]