Victor ȘTIR

Ioan Seni- despre năsăudeni la Marea Unire

Colaborator la volumul Monografia Năsăudului (Napoca Star, Cluj-Napcoa, 2011), autor al volumului Autor al vol. Năsăudenii şi Marea Unire, ediţia I – 2008, ediţia a II-a – 2009. Coordonator al Dicţionarului culturii şi civilizaţiei populare al judeţului Bistriţa-Năsăud, vol. I, Ţara Năsăudului, ediţia I – 2009, ediţia II-a – 2010 (Napoca Star, Cluj-Napoca) .

Președintele ASTREI năsăudene, profesorul de istorie Ioan Seni, a tipărit în anul Centenarului un cuprinzătorul volum, ,,Centenar 1918-2018. Năsăudeni pe coordonatele Primului Război Mondial și ale Marii Uniri” (Editura Napoca Star Cluj-Naoca, 2018), în care se ocupă de situația românilor în Primul Război Mondial, de realizarea Marii Unirii și de felul cum evenimentele din acea perioadă s-au reflectat în viața năsăudenilor. Cartea este prefațată de profesorul universitar doctor Mircea Gelu Buta de la Facultatea de Teologie a Universității ,,Babeș-Bolyai” care scriind despre lucrare face un dens excurs în istoria Transilvaniei și galeria personalităților pe care românii ardeleni le-au dat de-a lungul secolelor. ,,Demersul pe care profesorul Ioan Seni, președintele ASTREI îl face cu acest volum se dorește o restituire de date și fapte istorice, crestate pe răbojul vremii cu numele de Unire, o muncă neobosită în care au trebuit culese din mulțimea fără de număr a întâmplărilor cele mai potrivite fapte pentru a da cititorului putința să vadă limpede legăturile nezdruncinate care au dăinuit întotdeauna între pământul strămoșesc și fiii poporului român, sub felurite stăpâniri străine”, scrie profesorul Buta.
În Cuvântul înainte, Ioan Seni precizează: ,,Prezentul volum se dorește un omagiu adus generației Marii Uniri care la sfârșitul anului 1918, realiza momentul astral pentru România, pentru toți românii înstrăinați vremelnic, dar care, într-un mod miraculos și ajutați de Dumnezeu, și-au păstrat limba vorbită a mamei, limba română, și odată cu aceasta, și-au conservat și obiceiurile, tradițiile, miturile, portul și credința în Dumnezeu”. În finalul Cuvântului înainte, profesorul Seni face o judecată realistă a situației prezente, a relațiilor dintre România și Republica Moldova, cu mai puține șanse de unire decât acum 100 de ani. Nu fără o amărăciune, autorul constată: ,,Măcar de-ar rămâne în vigoare circulația liberă peste Prut, pe pământurile ale căror capitale sunt Chișinău și Cernăuți! Destinul aparține viitorului.”
La 1914 începea Primul Război Mondial, protagoniști: Antanta (Anglia, Franța, Rusia) și Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria). România și-a păstrat starea de neutralitate și Ioan Seni arată în textul său că regele Carol I a dovedit înțelepciune la Consiliul de coroană de la Sinaia, din 21 iulie / 3 august 1914, și a fost de acord ca România să nu intre în război alături de Puterile Centrale, în ciuda faptului Majestatea Sa semnase în 1883 un tratat de alianță secretă cu Germania. Prticipanții la Consilul de coroană au luat această decizie datorită faptului că Transilvania era încorporată în Ungaria și în cazul unei alianțe, urmate de câștigarea războiului de către aceasta, nu mai exista nicio speranță a înfăptuirii Unității Naționale a românilor. În noaptea de 27 august 1916 Armata Regală Română a trecut Munții Carpați și a pătruns în Transilvania pentru eliberarea teritoriilor românești, aflate sub seculara ocupație austriacă, apoi sub cea ungară. Hotărârea a fost salutată de puterile Antantei care au promis Regatului României susținere pentru înfăptuirea unității naționale, iar pe parcursul operațiunilor sprijin militar.
Succesul campaniei românești din Transilvania a fost de relativ scurtă durată, deoarece aliniamentele atinse în adâncime prin marele entuziasm, dat de perspective eliberării fraților, au fost pierdute din cauza superiorității armatei germane, numeroasă și bine echipată. Armata română a trebuit să se retragă, apoi atacată din sud, de către Bulgaria și Turcia, nu a putut face față și a suferit mari pierderi la Turtucaia. Depășită, oștirea română s-a retras în Moldova, Iași-ul devenind capitala țării, locul unde Casa regală, Guvernul și Parlamentul își aveau sediile după căderea Bucureștiului. Pacea impusă de germani și austrieci Guvernului Marghiloman, conținea clauze înrobitoare pentru România care și-ar fi aservit bogățiile pentru o sută de ani Austriei și Germaniei, ceva cam de nivelul sinistrului nostrum present. Ioan Seni precizeaă că s-ar fi pierdut Dobrogea, revendicată de bulgari, Transilvania până la Carpați rămânea Ungariei, în caz de pierderea războiului, fapt care nu s-a întâmplat, și tratatul nu a fost niciodată ratificat.
Este evdențiată reprobabila atitudine a armatei ruse, care, prinsă în evenimentele revoluției socialiste din octombrie 1917, a avut o poziție de noncombat față de Puterilor Centrale și s-a dedat nelegiuirilor față de români, astfel că, pur și simplu rușii au fost forțați să părăsească teritoriul Moldovei. Seni amintește ideile bolșevice din rândul armatei ruse, un ,,entuziast” intenționa să-l omoare pe regale Ferdinand, urmările revoluției decembriste s-ar fi putut cristaliza în nenorociri pentru România.
Situația de pe câmpul de luptă, unde Germania avea sorți de izbândă, s-a schimbat atunci când SUA au trimis circa 1 milion de soldați în ajutorul Antantei și a hotărât soarta războiului. Cu sprijinul misiunii franceze conduse de generalul Berthelot și printr-o mobilizare extraordinară, românii s-au acoperitul de glorie la Mărăști, Mărășești și Oituz, reușind să alunge invincibila armată a generalului Makensen care spera să împingă administrația română de la Iași peste Nistru, în stepele rusești, și astfel, România să dispară ca stat. Alături de ajutoarele aliaților au avut partea lor de contribuție la victoria românilor batalioanele de voluntari, venite din Transilvania, pentru a lupta alături de armata Regatului României, precizează autorul.
Ostașii români și- au atras prețuirea generalului francezi Berthelot care a spus textual: ,,Soldații români luptă admirabil. Ei sunt la înălțimea celor mai viteji apărători, sunt cei mai buni soldați din lume.”
Pe ruinele fumegânde ale imperiului austro-ungar s-au ridicat state naționale, România fiind cazul miraculos, care de la o stare de pierderea aproape totală, a reușeșit să câștige războiul împreună cu aliații săi și să înfăptuiască unitatea națională, visată de secole. Ioan Seni redă cu un acut simț al marelui moment – Unirea – detalii ale evenimentelor excellent cunoscute și structurate în text de autor asupra cărora din motive de spațiu nu insistăm. A urmat respingerea agresiunii statului sovietic maghiar al lui Bela Kuhn, recunoașterea Unirii care s-a făcut prin trasarea graniței de vest în cadrul Tratatului de la Trianon. De mare însemnătate a fost prezența la tratative a reginei Maria care cu inteligența și diplomația sa a reușit să impună cauza dreaptă a Românie în cadrul negocierilor.
Este de la sine înțeles că, Ungaria nu se putea împăca deloc cu pierderea teritoriilor locuite de foștii supuși, și de aici, continua acțiunea de eroziune a prestigiului noilor țări formate după doctrina Woodrow Wilson și fondarea viguroasei mișcări iredentiste care durează până astăzi. Ioan Seni procedează la o densă prezentare a istoriei provinciilor românești înstrăinate: Basarabia, trecut în posesiunea Rusiei, la 1812, și supusă unei deznaționalizări mai atroce decât cea maghiară din Transilvania. Autorul elogiază elita intelectuală a Basarabiei: Ion Inculeț, Pan Halipa, Constantin Stere și alții care au purtat expresia dorinței de unire a românilor de peste Prut. Bucovina, vechi pământ românesc, a fost dată imperiului austriac de către turcii care au pierdut războiul cu rușii din 1768-1774, deși vechiul teritoriu românesc nu aparținea juridic Turciei. Din Transilvania, oprimată de la Unio Trium Nationum ,,pe lege”, se pot aminti: vlădica Inochentie, căruia Biserica Catolică nu i-a mai permis revenirea în țară murind în Italia, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Miron Cristea, Vasile Goldiș, Ioan Pop de Băsești și mulți alții.
Este știut că în Primul război mondial, din Transilvania au fost recrutați în cadrul armatei austro-ungare circa un milion de bărbați care au fost trimiși să lupte pe fronturile din Apus. Atât militarii năsăudeni, cât și populația civilă, cei rămași acasă, bătrîni, copii, soții au simțit tragedia războiului. Cazul năsăudeanului Emil Rebreanu, pus să lupte împotriva fraților de peste munți, dezertor, spânzurat, apoi devenit erou al romanului Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, a rămas ca paradigm a frământărilor de conștiință ale transilvănenilor care luptau împotriva fraților de sânge. Curtea marțială maghiară a fost necruțătoare cu toți militarii minoritari, dezertori din armata imperiului austro-ungar și i-a împușcat fără menajamente.
Autorul se ocupă cu acribie despre mobilizare, cu trimiteri la specificul comunelor, de scrisorile de pe front păstrate, dar și la alegerea delegaților pentru Adunarea de la Alba-Iulia, a componenților gărzilor naționale în diverse localități, obținerea credențialelor și aspect ale desfășurării evenimentelor, a activităților referitoare la unire.
Dintre cei mai activi năsăudeni, implicați în organizarea teritorială a statului român în Transilvania îi amintim pe intelectualii la care s-a făcut apel pentru a completa necesarul de cadre didactice ale Universității Daciei Superioare din Cluj; știut fiind că profesorii maghiari nu au mai depus jurământul de fidelitate față de statul român. Au intrat în rândul cadrelor didactice: Nicolae Drăgan (prorector), Valeriu Seni, Vasile Bichigean, Victor Motogna, Vasile Miriuță. Privind organizarea unor instituții cultural, sociale, medicale, au jucat un rol semnificativ: binecunoscutul tenor, fondatorul Operei Române din Cluj, Constantin Pavel din Bistrița- Bârgăului, de asemenea, doctor Iulian Chitu, Titus Slăvoacă, Ion Pop (secretar general personal al Consiliului Dirigent), Valeriu Ioan, Petru Petrovici, Gavril Tripon, Traian Bulbuc, Victor Motogna care a fost numit director al Liceului ,,Andrei Mureșanu” din Dej și alții, care și-au consacrat energiile pentru așezarea în operă aceea ce s-a hotărât la Alba Iulia pentru întărirea statului românesc.
Autorul dovedește pe tot parcursul cărții o mobilitate în gândire, o limpezime a perspective care așează ideile în necesare nuanțe, conferind textului fluiditate și în același timp interes pentru lectură. Firul evenimentelor expuse este condus cu dezinvoltură sugerând o abordare inedită și siguranță în stilul de prezentare, a evenimentelor și textului. Profesorul Ioan Seni a reușit o carte importantă în concertul aparițiilor editoriale din bogatul an al Centenarului; un veritabil ghid de prezentare a epocii Unirii, un corolar al activității sale de profesionist al istoriei în ipostaza de profesor, cercetător, publicist, autor de cărți și longeviv astrist care desfășoară o activitate neobosită și de cea mai nobilă condiție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]