Ioan Oltean: Nu cred că ar trebui să recurgem la boicotarea alegerilor prezidenţiale

Liderul PDL BN, Ioan Oltean, a declarat că, personal, nu susţine  boicotarea scrutinului prezidenţial, dacă Guvernul nu renunţă la ordonanţa care va permite migraţia politică a aleşilor locali. Oltean a precizat că varianta boicotării scrutinului nu a fost discutată cu colegii săi din ACL.

,,O asemenea posibilitate, boicotarea alegerilor prezidenţiale, nu a fost analizată la nivelul structurii de conducere ACL. Este un eveniment electoral extraordinar de important şi trebuie să analizăm cu maximă atenţie un asemenea demers din partea noastră. Personal, nu cred că ar trebui să ajungem să recurgem la o asemenea modalitate. Alegerile prezidenţiale sunt foarte importante. Sincer, cred că viitorul preşedinte al României va fi Klaus Iohannis. Nu am nicio reţinere în privinţa asta, absolut niciuna şi pe acest considerent, eu cred că trebuie să ne calăm întreaga noastră atenţie, pe campanie şi pe câştigarea alegerilor. Sigur, că nu putem rămâne indiferenţi, vom folosi toate mijlocele parlamentare, legale, ca să ne atingem scopul, să câştigăm alegerile prezidenţiale”, a afirmat vicepreşedintele PDL.

La întrebarea unui jurnalist câţi primari PDL vor trece în barca PSD, dacă ordonanţa de urgenţă privind migraţia politică va fi adoptată, Oltean a răspuns:

,,Vreau să vă spun că prin votul de la alegerile din iunie 2012, noi am obţinut 26 de primari. Dintre aceştia au fost vreo 7-8 care au cochetat cu PSD-ul pe faţă la alegerile europarlamentare din 2014. Nu aş putea spune că toţi aceştia se menţin pe poziţie şi într-o eventuală deschidere a posibilităţii de a trece la alte formaţiuni politice, o să migreze. Eu am avut discuţii cu o parte dintre ei. Mi-au spus: a fost un accident, o necesitate de moment. În ce măsura acea necesitate de moment determinată de resursele financiare alocate în mod condiţionat este şi asztăzi o realitate, nu am încă informaţiile corecte.

Eu, zilele acestea, voi avea o discuţie cu fiecare din cei 26 de primari ai PDL, pentru a vedea care este exact care este structuralor deschisă, bărbătească înainte de apariţia legii, cu atât mai mult cât în perioada 5-6 septembrie, va avea loc la Braşov, Liga Aleşilor Locali, o conferinţă a tuturor primarilor din ACL şi vreau să ştiu câţi rămân, cine sunt cei care vor participa. Nu am încă o informaţie exactă, dacă sunt 2, dacă sunt 4, dacă sunt 6 sau dacă nu e niciunul, dar cu cetitudine voi avea o informaţie zilele acestea”, a concluzionat co-preşedintele ACL BN Ioan Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5