Ioan Oltean critică slaba finanţare a autostrăzilor din Transilvania: Ardealul este abandonat în totalitate

Liderul PDL BN, deputatul Ioan Oltean, a criticat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, viziunea Guvernului Ponta privind construcţia de autostrăzi în România, prezentată în proiectul România 100, precizând că ,,suntem în faţa unui angajament copilăresc”.


Guvernul USL a realizat un plan care prevede unirea punctelor importante de pe harta României cu autostrăzi până în 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire.


,,Am văzut săptămâna aceasta o hartă a principalelor tronsoane de autostrăzi pe care Guvernul Ponta doreşte să le realizeze. Suntem din nou în faţa unui angajament copilăresc, un angajament prin care premierul Ponta neagă şi nu ţine cont de realităţile cu care se confruntă România, de realităţile pe care România le trăieşte ca membră a UE şi de dorinţa pe care românii şi-au exprimat-o de a se manifesta într-o direcţie unică spre Uniunea Europeană. Asemenea angajamente am mai văzut din partea Guvernului Ponta, când a fost vorba de revizuirea Constituţiei, anul acesta, de realizarea regionalizării, proiecte care au eşuat. Din harta desenată, pentru că este un desen copilăresc, un desen pe care l-ar face copiii în clasele primare, clasa întâi sau clasa a doua, realizăm că România va fi un păienjeniş de autostrăzi în 2018”, a afirmat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.


Oltean a mai spus că pentru Guvernul USL sunt importante doar anumite tronsoane, cum ar fi tronsonul Alexandria –Bucureşti, iar Ardealul este abandonat.


,,Am trăit să o vedem şi pe asta că domnul Dragnea îşi face autostradă. Teleormanului, exact asta îi lipseşte. După sărăcia pe care domnia sa a construit-o acolo de 15 ani, acum doreşte să aibă şi autostradă, să circule sărăcia de la Alexandria la Bucureşti, de la Bucureşti la Alexandria. De asemenea, pentru Guvernul USL sunt importante tronsoanele Craiova - Calafat, Ploieşti –Buzău şi alte tronsoane regionale care sunt rupte de realitate. Ardealul este abandonat în totalitate pentru că tronsonul rămas neefectuat de la Gilău până la Borş nu este cuprins şi avut în vedere, nici în fondurile de coeziune, nici în fondurile de dezvoltare regionale, ci este pus la capitolul finanţare în regim de concesiune sau de parteneriat public- privat. Ştim cu toţii ce înseamnă acest capitol şi cât de greu se realizează construcţii în regim public-privat”, a declarat liderul PDL BN.


Potrivit lui Oltean, PDL cere premierului Victor Ponta să coboare cu picioarele pe pământ şi să nu dezinformeze opinia publică.


,,PDL se delimitează şi cere premierului să coboare cu picioarele pe pământ şi să respecte orice fel de angajament încheiat cu Uniunea Europeană în privinţa coridoarelor europene, şi în acelaşi timp să se angajeze să realizeze acele autostrăzi pentru care sunt fonduri garantate, să nu dezinformeze opinia publică românească în stilul caracteristic”, a concluzionat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Comentarii

06/12/13 14:39
Vizitator

Ioan Oltean nu este cel mai indreptatit sa vorbeasca despre aceasta problema, desi pe fond are dreptate. Se stie ca decand lumea, cine imparte, parte isi face. Baronii USL nu mai au nici un pic de bun simt. Cu cateva luni in urma, cand era in voga problema regionalizarii, Dragnea ca sa nu se supere baronul Mazare a promis ca va face regiunea Dobrogea formata doar din judetele Constanta si Tulcea, deschizand astfel “cutia pandorei”, fapt pentru care si baronul Iohanis a pretins o regiune cu sediul la Sibiu. Acum cand regionalizarea a fost data de-o parte, au emanat alte pretentii ale baroniadei USL-iste, legate de autostrazi. Si iata ca au aparut din neant deocamdata doar pe hartie, portiuni de autostrada spre Alexandria lui Dragnea dar si spre Vrancea lui Oprisan, lasand deoparte Autostrada Transilvania in loc sa continue lucrarile spre Oradea si respectiv spre Brasov. Sa nu uitam cu cata isterie au criticat USL-istii guvernul Boc pentru ca si-a permis sa finalizeze cu prioritate tronsonul Campia Turzii-Gilau, care in treacat fie spus, era vital pentru orasele Cluj si Turda sufocate de traficul intens de pe DN1 care trecea prin cele doua orase.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]