Ioan Nelu Botiş: De acord cu vârsta de pensionare diferenţiată; alte modificări nu se impun în lege

Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că restructurările şi reducerile salariale au generat la nivelul ministerului, economii de 107 milioane lei şi se declară un susţinător al vârstei diferenţiate de pensionare, apreciind că Legea pensiilor nu impune alte modificări.

Botiş a confirmat că există în Guvern tendinţa de majorare a salariilor bugetarilor în 2011, în condiţiile în care se va menţine anvelopa salarială şi va fi un număr mai mic de salariaţi, respectiv 1.290.000 în anul viitor.

Totodată, el a explicat că riscul de pierdere a ajutoarelor sociale, odată cu aplicarea măsurii de impozitare a zilierilor, este redus, întrucât veniturile zilierilor sunt foarte mici.

Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş a anunţat că priorităţile sale pe termen scurt sunt Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, Codul de asistenţă socială.

O altă prioritate este crearea unui sistem informatizat care să cuprindă toate instituţiile aflate în coordonarea sau în subordinea Ministerului Muncii.

Comentarii

12/10/10 08:42
Simplucetatean51

Dle Ministru, sunt de acord cu diferentierea de varsta intre barbati si femei, pentru ca acestea din urma au si alte responsabilitati in afara serviciului. Insa nu sunt de acord ca barbatii care trebuiau sa se pensioneze la 62 de ani conform vechii legi sa se pensioneze abrubt la 65 conform noii legi. Colega mea s-a pensionat la 60 de ani acum in septembrie conform vechii legi; eu, nascut in acelasi an (1951) va trebui sa ma pensionez in 2016! Trecerea la varsta de pensionare la varsta de 65 de ani pentru barbati nascuti pana la 1955 ar trebui sa se faca etapizat (cu 3 luni scadere pentru fiecare an pana la pensionare). Aceasta reglementare ati putea-o introduce in actiunea de rediscutare a noii legi a pensiilor in Guvern si Parlament. Sunt destui barbati in aceasta situatie care au peste 35 de ani activitate. Sunt surprins ca nimeni nu a sesizat acest lucru. Am aprecia acest demers. Va multumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5