Ioan Monița - președinte interimar ALDE BN: Am acceptat această funcţie pentru că este momentul să se audă şi vocea primarilor la nivel central

Biroul Politic Executiv Central, în frunte cu preşedintele Călin Popescu Tăriceanu, l-a numit preşedinte interimar pe primarul Ioan Moniţa. Conferinţa judeţeană va avea loc undeva în luna septembrie, când vor avea loc alegeri cu privire la toate organismele partidului la nivel naţional şi inclusiv a preşedintelui.
„Vreau din start să mulţumesc fostului preşedinte Ioan Ţintean pentru tot ce a făcut pentru ALDE, după cum ştiţi primarul împreună cu domnul Ţintean au fost împreună încă de la începuturi o structură unită, compactă, bine definită. Consider că am reuşit să facem treabă bună în judeţul Bistriţa-Năsăud şi sunt convins că o să trecem peste această sincopă de la alegerile locale. Vom face o analiză serioasă să vedem unde am greşit şi să luăm măsuri pentru a nu mai fi puşi într-o asemenea situaţie. Noi l-am rugat pe domnul Ţintean să rămână, însă decizia dânsului este fără echivoc. Este unul dintre puţinii politicieni care a spus răspicat că că nu se va mai implica în politică, doar îşi va termina mandatul la Consiliul Judeţan. Ne-a asigurat că este alături de noi şi vreau să nu se creeze impresia că este o scindare. ALDE BN este mai mult decât ceea ce a fost şi sperăm să ne întărim şi mai mult”, a declarat Ioan Moniţa, președinte interimar ALDE BN și primar al comunei Romuli.
Acesta a salutat încă o dată decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a candida la preşedinţia ţării: „Este singurul candidat care se califică pentru o astfel de funcţie. Îmi pare rău că partenerii noştri de guvernare nu au înţeles acest lucru. Ar fi fost o şansă istorică să dăm României un preşedinte adevărat. La Bistriţa o să facem o treabă foarte bună şi la alegerile trecute am avut comune în judeţul nostru unde a ieşit preşedinte. Sperăm să avem tăria să-l ducem în turul doi”, spune Ioan Moniţa.
Săptămâna viitoare va fi numit Biroul Politic Interimar.
La rândul lui, senatorul Ioan Simionca şi secretarul de stat Sorin Roşu Mareş i-au mulţumit celui care i-a oferit şansa de a intra în politică, Ioan Ţintean, şi l-a felicitat pe noul preşedinte Ioan Moniţa.
Se va pune un accent deosebit pe promovcarea intereselor administraţiei locale în plan legislativ prin senatorul Ioan Simionca şi pe plan executiv, domnul Mareş. Cei care doresc să apeleze la ajutorul domnului senator şi a domnnului ministru secretar de stat, să o facă, fără nicio rezervă. „Plecându-se de la ideea că indiferent cărui partid politic aparţin liderii administraţiei locale să se poată adresa la noi cu certitudinea că vom promova interesele lor, la fel ca şi pentru primarii noştri”, spune Ionel Tompa.
„Trebuie să ne gândim şi la alegerile locale pentru că acestea ne vor asigura o stabilitate partidului în plan judeţean, se întâmplă lucruri interesante cu mulţi candidaţi, cu deformări de informaţii. Alegătorii trebuie să fie foarte bine informaţi, mesajul nostru fiind unul de unitate, de proiecte. Avem echilibrul necesar pentru a reuşi rezultate bune la toate cele trei rânduri de alegeri pe care le avem în faţă”, a declarat viceprimarul Bistriţei, Gelu Muthi.
„Sunt 15 ani de când sunt primarul comunei Romuli, am avut şansa de a intra tânăr în viaţa politică şi administrativă, de aceea vreau să dau o şansă mare tinerilor, fac un apel public către tinerii care doresc să facă ceva bun să ni se alăture, îi vom pune în prima linie, pentru că numai întinerind partidul vom avea o altă viziune spre viitor”, spune Ioan Moniţa.
„La insistenţele primarilor şi a colegilor din administraţie am acceptat această funcţie pentru că este momentul să se audă şi vocea noastră la nivel central, pentru că noi ducem greul. Sunt probleme cu care ne confruntăm în administraţia publică locală. Este inacceptabil să avem condiţii de finanţare pentru proiectele europene pe câte 200 de pagini în care se contrazic de nenumărate ori. În alte ţări precum Polonia sunt pe patru pagini foarte clar precizate condiţiile, apoi privind achiziţiile publice avem proiecte şi bani şi nu vine nimeni la lucru, scot a treia oară proiecte de 3 milioane de euro şi nu se prezintă nimeni la licitaţie. Trebuie să ne trezim odată la realitate pentru că altfel o să ajungem să ne îngropăm. Trebuie simplificate aceste achiziţii, pentru că oricum tu răspunzi ca primar şi pe fonduri europene şi pe PNDL”, afirmă primarul Ioan Moniţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]