Ioan Deneș: Cred în Dumnezeu și cred în puterea lucrurilor bune!

”Oameni buni, vin în fața dumneavoastră cu sufletul deschis să mă prezint, să știți cine sunt, ce vreau și ce pot! Numele meu este Ioan Deneș și îmi doresc să vă reprezint în Parlamentul României. Candidez pentru Senat, în Colegiul 2, acasă la dumneavoastră! Vreau să fiu vocea dumneavoastră, să fiu omul dumneavoastră acolo, să mă bat pentru bunăstarea dumneavoastră în locul în care se face și desface soarta noastră a tuturor. Vreau și pot!

Cu gânduri bune, vin să mă cunoașteți și pe mine, exact așa cum vă știți vecinii și prietenii, oamenii pe care puteți conta la bine și la greu.

Am 44 ani, provin dintr-o familie frumoasă, cu 7 copii, crescuți cu credință în Dumnezeu și educați să avem respect față oameni, să prețuim munca și să ne gândim întotdeauna la cei de lângă noi. Am fost învățat de părinții mei că dacă vreau să primesc ceva în viață trebuie să dau de două ori mai mult și că tot ce vine pe apă, pe apă se duce! De aceea îmi place să fac lucrurile temeinic, cu rost și să pun preț doar pe câștigul muncit și nu primit! Așa am fost învățat, așa îi învăț și eu pe copiii mei!

Muncesc de când mă știu pentru a-mi câștiga o pâine, iar acum, prin afacerea pe care o conduc, ajut mulți oameni să aibă ce pune pe masă, acasă la famiile lor. Și în politică muncesc din ziua în care am hotărât că trebuie să mă implic activ, pentru binele nostru, al tuturor. Niciodată nu am primit nimic fără muncă. Nimeni nu mi-a dat funcții! Dacă le-am vrut, am muncit pentru ele! Sunt consilier județean pentru că am vrut să fac ceva pentru oamenii din județul meu. Am avut, de-a lungul timpului, funcții și în partid, dar și în administrația locală și județeană. Toate acestea, m-au ajutat să înțeleg lucrurile exact așa cum sunt ele, să cunosc oamenii și problemele lor. Și am învățat ceva foarte important: că toate aceste funcții sunt inutile dacă nu le folosești pentru a ajuta! Ori eu, tocmai asta îmi propun: să fiu de ajutor! Am fost de ajutor și așa vreau să fiu și de acum înainte. Nu mi-e frică de muncă și știu că dacă tuturor ne merge bine, atunci fiecăruia dintre noi, în parte, îi merge bine.

Sunteți oameni mândri, iar eu sunt ca dumneavoastră! Așa am fost crescut și educat să fiu! Sunteți buni români și eu sunt la fel! Îmi iubesc țara și nu mi-e rușine să spun acest lucru! Vreau să duc mândria și dragostea de țară din aceste locuri, acolo unde trebuie să fie: în Parlamentul României! Dar vreau să duc cu mine acolo și problemele voastre, să vorbesc despre ele, să mă lupt pentru a le rezolva, pentru că degeaba le știți dumneavoastră, dacă nimeni nu le face auzite acolo unde trebuie! Știu să ascult și vreau să vă ascult, dar știu și să vorbesc. Și vreau să vorbesc despre dumneavoastră acolo unde se face și se desface soarta țării.

Vă cer doar să judecați lucrurile, să le puneți în balanță și să vă implicați, cu mintea și cu sufletul, pentru a înlătura răul din viețile noastre! Eu vă promit doar un singur lucru: că niciodată nu voi sta deoparte și mă voi implica. Am o mare familie politică alături de mine, USL! Am familia mea care mă susține! Îl am pe fratele meu, Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean care e un exemplu clar că dacă vrei să faci ceva pentru binele oamenilor nu îți poate sta nimic în cale! De acum înainte vă am pe fiecare dintre dumneavoastră alături de mine! Și vreau să fim împreună, la bine și la greu!

În 9 decembrie VOTAȚI Ioan Deneș – senator! ALESUL TĂU!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5