Invitaţie la masă

Despre ospitalitatea oamenilor din Sulina am mai vorbit. Localnicii din capătul acesta de lume au o plăcere deosebită de a intra în vorbă cu noii veniţi, cu turiştii. Calzi şi sinceri, se apropie de oricine este gata să le asculte povestirile. Oameni frumoşi, cu bun simţ, respectuoşi şi ospitalieri, te fac să te apleci în faţa lor şi să le spui „Jos pălăria”.

O astfel de familie am cunoscut şi eu. O piaţă mică, cu câteva tarabe, te întâmpină dimineaţa cu lactate, fructe şi legume proaspete. Un bar cu terasă unde poţi servi o cafea caldă şi unde toţi se cunosc între ei, îţi dă o stare de bine. Bărbaţi şi femei, tineri ori trecuţi de a doua tinereţe, sporovăiesc verzi şi uscate la un pahar de bere ori o halbă cu vin de la dozator. Preţurile mici, acceptabile, aduc străinii de la vapor, din cei în ce mai numeroşi, la Sulina care, sunt convinsă că nu-şi va mai păstra puritatea şi, peste câţiva ani, va deveni o staţiune ca oricare alta.

Pensiunile cresc în acest orăşel ca ciupercile după ploaie şi pot să vă spun asta cu certitudinea celui care vizitează capătul acesta de lume de o bucată de vreme, an de an. Publicitatea pozitivă, oamenii gospodari şi amabilitatea celor cu care intri în contact, aduc turişti de pretutindeni. Marea cu plajă curată, liniştea şi sălbăticia rustică te îndeamnă să fugi de civilizaţie şi să cauţi refugii virgine, aproape necălcate de picior omenesc. Apusurile de soare, târzii, briza răcoroasă şi fluierul vapoarelor diferă mult de zona locuită de mine. Uneori, schimbările de energii, de privelişti, întâlnirile cu alţi oameni fac atât de bine psihicului nostru. Artişti şi scriitori, oameni de cultură, chiar din străinătate, vin la Sulina cu gânduri benefice şi pleacă odihniţi şi împăcaţi cu soarta. La Sulina poţi să te reculegi pe malul Dunării, ori pe cel al mării, poţi să-ţi refaci planurile de viitor şi să-ţi pui ordine în gânduri. Oraşele mari, zgomotoase, stresul cotidian şi grijile zilnice te epuizează. La o anumită vârstă, mai ales după cea a maturităţii, simţi nevoia de a-ţi reface spiritul şi pui accent mai puţin pe lucrurile materiale.

Întâlnirile întâmplătoare, ori poate nu-s deloc întâmplătoare, fac o schimbare în rutina zilnică care, de altfel, îţi lasă impresia că fiecare zi seamănă cu cea trecută, iar noi, oamenii, nu suntem decât nişte copii la indigo.

Pentru a vă sugera zile frumoase şi liniştite, vă povestesc, cum, într-o zi, acolo, la piaţă, d-na Flori se apropie de noi şi, servind un suc la masa noastră, ne invită la masă:

- Diseară, veniţi la noi, la un peşte.

- Eu chiar am venit la Sulina să fac o cură de peşte. Nimic nu este mai gustos decât un peşte proaspăt, preparat de localnicii din Deltă.

- Nu glumiţi, doamnă?

- Nu, după ora nouăsprezece, vin tot aici şi vă iau la noi. D-na Flori are o fată frumoasă, studentă, viitor ginere şi cu tot cu căţel, ne asigură de ospitalitatea ei.

Mai sporovăim şi ne îndreptăm fiecare în direcţia unde are treabă, ori se odihneşte. Eu, de exemplu, fiind în concediu de odihnă, nu mă omor cu treaba, d-na Flori însă, are două servicii şi îşi cere scuze că pleacă la muncă. Am crezut că totul a fost doar o discuţie banală şi mi-am văzut de drum. Spre seară, după o odihnă meritată, fiindcă marea şi plaja te moleşesc, am ieşit la o plimbare de seară. Ne întâlnim cu d-na Flori care n-a uitat de invitaţie şi, spre surprinderea mea, ne ia de mână. Ne îndreptăm spre apartamentul modest dintr-un bloc apropiat. Soţul doamnei, fata, viitorul ginere, căţelul şi un pisoi persan, ne înghesuim în bucătăria micuţă şi atât de primitoare.

- Doamnă, să ştiţi că nu ne vizitează prea multă lume, în Sulina nu prea ai ce să faci, dar atunci când cineva ne trece pragul casei, îi oferim tot ce avem noi mai bun!

Domnul taie peştele curăţat, şalău, somn şi alte specii, le sărează şi le pune într-un castron deasupra chiuvetei. Uleiul încins aşteaptă ca peştele să fie trecut prin făină albă. Doamna Flori prepară nişte icre de pomină, cu ceapă verde tocată mărunt. „Ginerele” aduce bere rece, iar fata pregăteşte masa în sufragerie.

Vreau să scot nişte bani măcar pentru sucuri, pâine ori apă minerală, dar oamenii aceia nu ne lasă. Eu şi soţul suntem invitaţii lor şi dărnicia, respectul şi bunătatea acestor necunoscuţi, care ne dau lecţii, mă lasă cu gura căscată. Mirosul plăcut şi ospitalitatea gazdelor mă fac să salivez. De îndată masa se umple până la refuz şi buna dispoziţie, bancurile, povestirile şi bucatele mă umplu de bucurie. Parcă-i cunosc pe aceşti oameni de când lumea. Nu-mi vine să cred că în ziua de azi, când toţi ne grăbim nu ştiu unde, mai există oameni printre noi cărora le face bine o conversaţie, care ştiu să comunice şi să asculte, care-şi pun sufletul pe masă şi care mulţumesc celor care le trec pragul fără profit şi fără intenţii ascunse. Aceste lecţii date de oameni simpli trebuie însuşite şi redate. În secolul acesta al vitezei, chiar şi priveliştea pisicii care s-a aşezat într-un ghiveci cu flori şi care nu mănâncă peşte ci, la propriu, mănâncă câteva frunze verzi, mă face să exclam:

- La Sulina lumea este pe dos, ori nu mai ştiu eu ce înseamnă normalitate?

La ceas târziu de noapte, după o seară absolut superbă, mă îndrept spre locul unde suntem cazaţi, chiar dacă doamna Flori a insistat să dormim la ei. Deranjul ar fi fost prea mare şi atunci am preferat să mă plimb pe malul Dunării în aerul răcoros de noapte, sub un cer acoperit cu stele mari şi strălucitoare. Invitaţia la masă mi-a schimbat percepţiile şi mi-a dat o lecţie de neuitat!