(Interviu) Dumitru Munteanu, directorul Editurii George Coșbuc: Istoria celei mai importante personalități a Regimentului grăniceresc, reeditată după 107 ani de la apariție

REP.: D-le Dumitru Munteanu, în ultimii ani ați îngrijit și reeditat la Editura George Coșbuc mai multe cărți dedicate județului nostru, în principal arealului Regimentului II românesc de grăniceri, cărți apărut în ediții unice, între anii 1800-1940. De unde această preocupare la un prozator și istoric literar?

 D.M.: Este adevărat, în ultimii ani am acordat -atât eu personal cât și Editura pe care o conduc- o importanță deosebită personalităților și evenimentelor din istoria oamenilor ce au făurit în aceste locuri o comunitate aflată înaintea multor din România, atât în comeniul culturii și educației, cât și al economiei. De altfel, aceasta a fost o viziune permanentă a Editurii, încă de la înființare, în martie 1990 (anul viitor aniversăm 30 de ani de activitate neîntreruptă, fiind nu numai longevivă, ci, se pare, unica supraviețuitoare dintre cele 18 Editurii  înființate prin anii 1990-1992!); un calcul rapid îmi spune că am publicat 62 de cărți dedicate județului Bistrița-Năsăud și oamenilor acestuia. Numai în ultimii ani, (2015-2018) am scris și/sau reeditat 18 lucrări ale unor scriitori, monografiști și istorici din arealul județului nostru, neglijând oarecum activitatea pur literară, considerând că cele 54 de romane, povestiri, etc. ajung pentru o viață de scriitor...

REP.: Vreți să amintiți, pentru cititorii noștri, câteva dintre cărțile scrise și/sau îngrijite și editate?

 D.M.: Este o plăcere pentru mine să o fac. Vreau mai întâi să menționez câteva reeditări mai recente, deosebit de importante pentru cunoașterea istoriei noastre, mai ales pentru tinerii cititori: ; ”Păstoritul în Munții Rodnei, ing. Victor Precup, ed. II-a;”Monografia comunei Șanț, texte edite și inedite”, Onisim Filipoi, ediția a II-a;”Exploatarea pădurilor grănicerești”, dr. Octavian Lungu. Ed. I-a, realizată după o Teză de doctorat,; ”Scurtă monografie a comunei Șanț”, Viorica și Septimiu Grapini, ed. I-a, 2016; ”Viața pastorală în Munții Rodnei”, Tiberiu Morariu, ed.II-a, 2016;”Teatrul nescris ”Constantin Iugan” vol. I și II, 2017 (D.M.).; ”Pași spre lumină, Șanțul literar și artistic”, (D.M.); ”Istoria Învățământului șănțean”, (D.M.); ”Monografia Comunei mari Rodna-Nouă (...)”, preot Pamfiliu Grapini, ed. II-a; ”Muntele, eseuri” (D.M.); ”Cartea vieții (...)”, preot Pamfiliu Grapini, ediția a II-a; ”Păstoritul montan în ținutul grăniceresc năsăudean” (D.M.); ”Monografia comunei Sâniosif sau Poiana”, Preot Ștefan Buzilă, ed. a II-a; Legile grănițerilor năsăudeni, av. Victor Onișor, ed. a II-a...

REP.: Am înțeles că aveți în lucru reeditarea lucrării unui fost director al Fondurilor grănicerești, Dr. Nestor Șimon, ”Vasile Nașcu, Viața și faptele lui, în legătură cu luptele grănițerilor năsăudeni pentru asigurarea averilor și fondurilor grănicerești”...

D.M.: Este -după mine- istoria celei mai importante personalități a Regimentului grăniceresc, prin implicațiile pe care activitatea acestui gvasi-necunoscut dar fascinant învățător-grănicer Vasile Nașcu, le are pentru viitorul de atunci al grănicerimii, derutate de desființarea Regimentului în 1851, și al prezentului și viitorului nostru! Cred că întocmai ca mine a gândit și dr. Nestor Șimon atunci când a scris cartea, finalizată în anul 1911, după ce a consultat și structurat un imens material, aflat în arhivele lui Vasile Nașcu și altor personalități implicate în lupta pentru salvarea proprietăților grănicerești de lăcomia fiscului imperial și a unor familii nobile maghiare și austriece. Numai gândul, că fără biruința în aceste lupte -induscutabil, condusă de grănicerul din Feldru- nu am fi avut nici un viitor, îmi trezește fiori de groază!

REP.: Practic, ce a făcut Vasile Nașcu, acest grănicer aproape uitat astăzi?

D.M.: Îmi voi permite să citez un fragment din Circulara unei alte mari personaliți a acelor timpuri, vicarul Grigore Moisil, transmisă tuturor comunelor foste grănicere la moartea lui Vasile Nașcu, ce este mai relevantă decât tot ce aș putea spune eu:

”O pierdere mare se cauzează atât statului învățătoresc cât și Comitetului Fondurilor grănicerești și însuși populațiunii grănicere întregi a acestui District, o pierdere, o daună, nu curând reparaveră! D. învățător normal și Director al Fondurilor școlare grănițerești, Basiliu Nașcu, nu mai există între noi; (...). Este cel mai meritat bărbat ce a ieșit din sânul acestui District. (...) Meritele lui, arătate până când a închis ochii, ar fi de prisos a le înșira aici, după cuviință totuși, aflu de lipsă, pe scurt, a le reduce la următoarele:

1.De la fericitul Marian a primit multe consilii bune și folositoare, le-a aplicat toată viața lui pentru a lămuri condițiunea locuitorilor din Valea Rodnei și, și-a pus silința a aduna documente vechi și mai noi, referitoare la drepturile de proprietate grănicerești.

Ca membru al Comitetului scolastic a lucrat în decurs de 10 ani neîntrerupt, ziua și noaptea, în orele libere de la școală, pentru apărarea proprietății (...).

2.Tot dânsul a fost organul cel mai de frunte, cu care s-au folosit Comitetul (grăniceresc, n.n.)  întru câștigarea dreptului de cârciumărit la 29 de comune și că (acestea, n.n.) și-au recăpătat munții și pădurile.

3.Pentru câștigarea acestor proprietăți a călătorit de 4 ori la Viena, a călcat pragurile la bărbați înalți de Stat, la însuși Împăratul a intrat, și-a pus de multe ori viața ori existența sa în pericol și, cu resemnațiunea cea mai rară și fără exemplu, s-a interpus la puternicii Împărăției pentru nechimbarea proprietății concetățenilor săi.

4.Lui e de mulțumit și deschiderea Gimnaziului Năsăudean, îmbunătățirea lefilor învățătorilor de la Școala Normală, triviale și de fetițe. (...).

Merită, dar, un atare bărbat recunoștința întregii populații grănicere, ba, a națiunii române, merită, ca să rămână neuitat!”.

REP.: Este o caracterizare extraordinară și, sunt convins, pe deplin meritată!

D.M.: Fără discuție! Bineînțeles, Nașcu nu a fost singur în intreprinderea sa. Alături i-au stat și alte personalități ale Graniței dar nici unul dintre acești nu au dovedit tenacitatea, perseverența, incisivitatea și devotamentul său! Comozi și nu prea interesați, au renunțat pe rând, în cele câteva deputațiuni (delegări, n.n.) la Viena, lăsându-l să lupte singur pentru viitorul grănicerilor de atunci și al nostru, cei de acum! A rămas în Viena să dea de unul singur adevărate asalturi împotriva miniștrilor maghiari și austrieci, a familiilor nobiliere interesate să-și arondeze munții și pădurile grănicerilor, sumele uriașe de bani din Fondurile grănicerești. A răbdat de foame și frig, de boală și suferințe la gândul celor de acasă dar nu a renunțat. Vicarul Moisil nu amintește decât de puține dintre misiunile sale. Nașcu a fost îndrumătorul juridic al tuturor comunelor grănicerești în procesele -nenumărate- cu sașii și magistratul Bistriței ce îi vroia iobagi supuși; a luptat pentru obținerea Munților revendicați, pentru constucțile militare și școlare pe care fiscul dorea să le vândă; a scris petiții pentru acuzarea unor ofițeri și funcționari ce îi considerau pe români ”buni doar pentru spânzurătoare și arși de vii”. A primit de la Adunarea grănicerilor și Comitet, zeci de alte misiuni, toate îndeplinite. A luptat din răsputeri cu miniștrii și funcționarii maghiar ca să fie numit -la propunerea sa- în funcția de căpitan suprem al Districtului, avocatul Alexandru Bohățel, în detrimentul unor români maghiarizați. Recunoștința acestuia a fost, că mai târziu, primind un document despre Directorul Fondurilor, întreabă: ”Cine este acest Nașcu și ce sarcini îndeplinește el?!”. Mai mult decât ciudat, nu-i așa?...

REP.: Se vede că și atunci recunoștința era o floare rară...

D.M.: Și mai mult decât atât. După întoarcerea în Năsăud, cei care au stat pe margine și l-au privit luptând, s-au simțit lezați de prestigiul câștigat în rândul grănicerimii. Așa că l-au executat scurt, lovindu-l în ceea ce avea mai scump: acrivitatea sa, complotând și obținându-i pensionarea forțată la 51 de ani, afirmând că este prea... bătrân! Din acel moment Nașcu s-a îmbolnăvit foarte grav și, în 18 zile a trecut în rândul drepților, uitat și părăsit de toți cei pentru care și-a pus viața în joc... Iar în momentele în care era așezat în mormânt, foștii tovarăși și prieteni jucau, cântau și se veseleau de răsuna Năsăudul, la balul pentru organizat aniversarea Gimnaziului, peste drum de cimitir, în viitorul hotelul Rahova...

REP.: Trist, foarte trist...

D.M.: Da, cu adevărat trist. Mă simt de parcă l-am îngropat pentru a doua oară pe acest erou al Graniței. De aceea am avut inițiativa reeditării acestei cărți. Pentru a-i readuce personalitatea în actualitate și a da tineretului nostru un model de viață și patriotism. Sper că îi va și interesa. Dacă nu pe toți, măcar Bibliotecile comunale și școlare, Primăriile, Firmele ce trăiesc din pădurile smulse din ghearele fiscului și, mai ales, Ocoalele silvice din arealul Regimentului cu salariații lor, cei care, fără faptele și luptele lui Vasile Nașcu nu ar fi astăzi acolo unde sunt...

Cartea este disponibilă la Editura George Coșbuc cu începere din luna martie a.c.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]