Interviu cu Dumnezeu

— Ai vrea să-mi iei un interviu? deci… zise Dumnezeu.

— Dacă ai timp… am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:

— Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

— Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a răspuns:

— Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii, că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcut un timp. Apoi am întrebat:

— Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă, pe care ar dori să le înveţe copiii Tăi?

— Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care ăi iubesc, dar pur şi simplu nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

— Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:

— Doar faptul că sunt aici, întotdeauna…