Interviu cu Alexandru Petria, autorul cărţii “Deania neagră”

După ce a publicat mai multe cărţi de poezie, Alexandru Petria a virat spre proză. În 2010 i-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la Editura Tritonic, iar în 2011 cartea de povestiri Deania neagră, la Editura Herg Benet. Pregăteşte acum un nou titlu, Prima faptă bună, pe care speră să-l termine anul acesta. Despre toate astea, despre scris, despre literatură şî pe lângă ea, într-un interviu “scurt şi la obiect”.

Am observat că în ultimul timp aţi publicat doar proză. Consideraţi că cititorii de la noi sunt mai apropiaţi de proză decât faţă de poezie?

Am scris, nu scriu acum, dar nu ma pronunţ în privinţa viitorului. Poezia te trăieşte şi o trăieşti. Scrii când îţi vine, dacă eşti cinstit cu propria persoană şi cu cititorii. Altfel o mimezi, chiar credibil.

Despre cititorul român? Este mai apropiat de televizor decât de literatură. Şi e normal. Nu e normal că 6% din populaţie este analfabetă. Şi proza românească este marginalizată, se promovează traducerile. Ceea ce vorbeşte despre lipsa unui program de susţinere a literaturii române, altceva decât gargară.

Cum credeţi că ar trebui susţinută literatura română?

Am publicat mai demult un articol în Observator cultural unde mă refeream la sprijinirea apariţiei agenţilor literari. Era şi cu soluţii, cine-i interesat găseşte textul căutând pe Google. Altă treabă – am discutat cu anumiţi deputaţi o idee, fezabilă după alegerile parlamentare. Un sistem de salarizare a scriitorilor de la buget, a prozatorilor, în contul cedării către stat a drepturilor de autor după moarte. Sunt însă de gândit criteriile, amănuntele. Din start, am în vedere ca autorii care o să intre în program să aibă măcar trei cărţi publicate pe banii editurilor, nu prin sponsorizări sau din banii lor şi să nu mai aibă şi un alt serviciu.

Cum vedeţi lumea literară actuală?

E ca un wc neaerisit, din păcate. De aceea evit contactele fizice cu scriitorii, prefer să-i citesc sau să am discuţii cu ei pe net. Îmi văd de treabă, că am, alerg în singurătatea mea.

De ce aveţi această părere despre literatura de la noi? Cine sau ce strică atmosfera din literatura noastră?

Situaţia este gravă, afirmaţia e o constatare tristă. Şi m-am referit la lumea literară, la vieţuitorii ei, la unele dintre instituţiile ei, nu la literatura română, la cărţi, deşi şi în privinţa a ceea ce se publică s-ar putea umple pagini şi pagini. Sunt scriitori care cred că respectul vine odată cu laptele de la mamă, că e ceva ce li se cuvine necondiţionat. În egoismul lor, uită de cititori, de problemele acestora. Sau sunt laşi.

Cum a reacţionat Uniunea Scriitorilor în legătură cu manifestaţiile antiguvernamentale, când până şi Academia Română şi Patriarhia au luat poziţie? Printr-o imensă tăcere. Cum să aştepţi respect, când te doare la zece metri de cot de problemele românilor? Sper că US o să reacţioneze când o să fie proteste pe Marte… Apoi ar fi de vorbit despre găştile literare, despre promovarea prin critica literară a cărţilor scoase doar la câteva edituri… Sunt lucruri ştiute, nu insist.

Critica literară de la noi?

Proastă. Nu există o critică serioasă de întâmpinare. Cumetrii, mai mult.

Cum scrieţi, de unde vă inspiraţi? Dezvăluiţi-ne puţin din bucătăria scrisului.

Scriu doar sub presiune. Feedback pătimaş la realitate, în cazul articolelor. De multe ori furios. La proză e tot o presiune. Mă apuc de un text când simt că nu mai pot să tac despre respectiva poveste, ca o femeie gravidă care naşte. Nu poţi să programezi clipa naşterii, aşa e şi cu scrisul. Realitatea îţi suprapune peste imaginaţie destule subiecte, ai nevoie doar de ochi, cred că subiectele îşi caută scriitorul.

Scriu doar la calculator. Actul scrierii nu e o bucurie. Mă bucur abia când văd textul gata. Şi câteodată mă minunez- cum naiba a ieşit din scăfârlia mea demenţa asta?

Cum se împacă activitatea complexă de scriitor – jurnalist pe care o desfăşuraţi, cu viaţa de familie?

Sunt un biped carnivor paşnic. Care nu vrea să-şi ţină gura. Nu-mi plac ipocrizia, prostia, laşitatea şi aş putea să mai enumăr… Detest intelectualii fără coloană vertebrală. Familia mă suportă, ce să facă? Nu e neapărat o fericire să trăieşti cu un scriitor.

Ce mâncăruri vă plac, ce băuturi, cum vă relaxaţi după o zi de muncă?

N-am mâncaruri preferate, nu-s gurmand. De băut, beau cafea în neştire şi energizante. Alcool, din joi în Paşti. Fumez un pachet de ţigări pe zi.

Ce vă place să citiţi ? Ce autori vă plac? Ce autori nu vă plac?

Proză. Sau memoriile unor scriitori. Prefer autorii care şi-au şi trăit viaţa, gen Hemingway. Care au sau au avut cojones. Nu mă atrag plantele de seră ca Proust.

Nu se poate trăi din scris în România. Ce ar trebui să se schimbe astfel încât scriitorii români să poată deveni miliardari?

România să devină America, asta ar trebui… Lăsând gluma la o parte, acum nu ai cum să trăieşti doar din literatură. Dar odată ce literatura română o să fie tradusă mai serios, şi sunt sigur că o sa vină şi timpul respectiv, o să se poată. Mă gândesc la prozatori.

Planuri de viitor?

Lucrez la un roman, Prima faptă bună, pe care sper să-l termin în acest an. Acţiunea cărţii se petrece parţial tot în Deania. Este despre copiii informatori ai Securităţii. Trag nădejdea să iasă anul viitor, la Herg Benet. Dacă reuşesc să-l termin.

Nu intru în detalii, sunt superstiţios.

Altceva – o să mă apuc şi de apicultură.