Ing. Virgil Petruţiu, de la Dynamic Tools, se alătură echipei "Bistriţa Civică"

Asociaţia Bistriţa Civică, preşedinte Adrian Florin Chereji, a organizat o conferinţă de presă, în salonul Hotelului-Restaurant „Codrişor”, având ca temă programul activităţilor asociaţiei pentru lunile aprilie – iunie a.c., prezentarea proiectului HCL iniţiat de cetăţeni, fiind abordate subiecte inclusiv de ecologie.
Au mai onorat cu prezenţa Silvan Crăciun, vicepreşedinte asociaţie şi ing. Virgil Petruţiu, de la Dynamic Tools, care este un simpatizant şi se implică în activităţile asociaţiei şi care şi-a depus adeziunea cu această ocazie.
Preşedintele ABC, Adrian Florin Chereji, a făcut o pertinentă, motivantă şi explicită prezentare privind activităţile derulate de asociaţie şi cele care vor demara în perioada următoare.
A fost organizat concursul „Cunoaşteţi valorile Bistriţei?”, pe grupe de copii, respectiv, clase, iar câştigătorii au primit premii consistente.
Subiectul principal al conferinţei a constat în întocmirea şi depunerea unui Proiect de hotărâre a Consiliului Local, iniţiat de cetăţenii Bistriţei, privitor la înfrumuseţare, modernizare, ecologizare, împăduriri etc., probleme stringente ale alegătorilor din municipiu.
Există în derulare un deosebit, util şi necesar proiect al asociaţiei – „Salvăm Pădurea Codrişor”, în care asociaţia este implicată direct, pentru a salva această oază de oxigen şi sănătate, Pădurea Codrişor, care este uitată de cetăţenii Bistriţei, este în pericol de autodistrugere şi s-au construit câteva trasee de agrement.
Această pădure a fost parc între cele două războaie mondiale, având o suprafaţă de 37,4 ha şi există un proiect care va moderniza acest minunat loc de agrementr sub sigla „Pădure – parc Codrişor”, împreună cu Primăria Bistriţa etc., să se modernizeze, să se pună în valoare, să fie ecologizată etc., şi să fie cuprinsă în Planurile Urbanistice.

Comentarii

20/04/15 16:15
Cititor

Asa Florine... ! Arde-i... si nu te lasa... !!!

27/04/15 09:47
Gigica...

Daaaaaaaaaaaa... "el " va reusi sa puna "coada la pruna"... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5