Infernul călătoriilor noastre cu trenul

      Cel care ne-a dat primele informaţii despre Infern a fost poetul italian Dante Alighieri, în celebra sa lucrare ,,Divina Comedie“, o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte : Infernul, Purgatoriul  şi Paradisul. Viaţa ne demonstrează însă că există şi un Infern al zilelor noastre, pe  care îl trăim cu toţii în fiecare moment. De pildă, cei care călătoresc astăzi cu trenul, pe Căile Ferate Române, trec prin acest calvar, în variantele sale moderne, de când se urcă în vagon şi până la capătul drumului.  De fapt, nu  există rută din România, în care să nu predomine condiţiile mizerabile, lipsa de confort, întârzierile îndelungate, aglomeraţia şi chiar nesiguranţa de a  ajunge la destinaţie, pentru că locomotiva s-ar putea defecta şi trenul să se oprească în mijlocul câmpului, aşa cum s-a şi întâmplat în câteva cazuri, ori a luat foc în timpul mersului din diverse motive. Nu mai vorbesc despre neglijenţa faţă de infrastructură. La marginea liniei ferate, au crescut copaci care lovesc ostentativ cu crengile  în ferestre, pentru că nimeni nu se mai ocupă de defrişarea lor. Mă voi referi în mod deosebit la acceleratul de Iaşi- Timişoara, care parcurge distanţa de 788 km în 16 ore, cu o viteză uşor de calculat (circa 50 km/h), timp în care, călătorul  are ocazia să înţepenească pe locul său de pe bilet, iar dacă nu-l are, stă răstignit peste bagaje pe barele de la coridorul  supraaglomerat.  De ce aglomeraţie, e uşor de aflat. De mai multă vreme, trenul accelerat de pe această rută are doar trei vagoane. Explicaţiile şefilor de tren sunt clare şi foarte răspicate: ,, Nu avem vagoane. De 30 de ani nu s-a mai fabricat nici unul. Cu ce să înlocuim pe cele vechi. Noi nu putem face nimic. Răspunsul trebuie căutat undeva mai sus, la factorii direct răspunzători. Nu sunt un nostalgic după vremurile de altădată, dar îmi amintesc că existau garnituri de tren cu 7 şi chiar 8 vagoane, din care unul se numea vagon-restaurant, altul vagon de dormit şi  cel de- al treilea, vagon  clasa întâi. Pe coridoarele trenului circula din când în când poliţia feroviară. Era o plăcere să mergi cu trenul, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă azi în acest domeniu, considerat cândva ,,a doua armată‘’. Dar  nu numai cele prezentate până acum sunt cauzele coşmarului din trenurile României. Într-o vară fierbinte ca anul acesta, călătorii  se sufocă în compartimente, pentru că aerul condiţionat nu există, ori este pus în funcţiune rar şi numai câteodată. Pe deasupra, mirosul care vine de la  grupurile sanitare, aflate într-o stare deplorabilă, este insuportabil. Am văzut uşi de tren defecte şi blocate, fără să fie afişat acest lucru, lăsând călătorii de pe peron să alerge cu bagajele de la un capăt la altul al vagoanelor, iar cei ajunşi la destinaţie să rişte coborârea din tren. M-a surprins  în mod neplăcut o uşă atârnată într-o singură balama şi WC-ul înfundat cu mizerie,  de la care oamenii se întorceau îngroziţi de ceea ce găseau acolo. Cum poate fi numită această stare de lucruri. E prea puţin spus indiferenţă, lipsă de respect faţă de călători, ci mai degrabă, bătaie- de- joc. Interlocutorul meu, un oarecare şef de tren, puţin ofensat de realitatea întrebărilor şi a nemulţumirilor care i s-au adresat, a încheiat discuţia cu o singură frază: ,,Nu vă convin condiţiile din trenurile noastre, puteţi  folosi alte mijloace de transport! Un asemenea răspuns nu putea veni decât de la un om lipsit de responsabilitatea profesiunii sale. Şi ca orice călător nemulţumit de condiţiile pe care ni le oferă CFR-ul, adresez şi eu întrebarea: ,,Oare când vom intra în normalitate? 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]