Încă o mărturie despre moroşanul Gheorghe Paşca

preot Rus Vasile

          A fost primar al oraşului Sângeorz- Băi şi viceprimar al municipiului Bistriţa în anii 1970. În prezent este preşedinte al Fundaţiei „Regna” Bistriţa şi militează pentru cultivarea memoriei părintelui său sufletesc colonelul Liviu Rusu, participant direct la marea unirea din 1918 din partea judeţului nostru şi decorat cu ordinul Mihai Viteazul prin decretul regal 2886 din anul 1941. Pentru el şi alţi trei cavaleri ai acestui ordin : colonelul Romulus Sîrca, colonelul Ioan Eitl, colonelul Gheorghe Mareş şi generalul  Grigore Bălan, valori militare ale Armatei Române, oameni patrioţi care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi ţară, luptând pentru România Mare, a ridicat împreună cu Filiala Bistriţa-Năsăud  a Asociaţiei Cultul Eroilor un necesar şi edificator monument, pe o alee, în livada pe sa din  Dealul Târgului.

          A aflat despre demersul meu de a scrie viaţa moroşanului Gheorghe Paşca,cel care a rezistat opt ani de zile înaintea batalioanelor Securităţii şi m-a sunat în această săptămână pentru a ne întâlni şi a-mi încredinţa mărturia sa despre Gheorghe Paşca pe care l-a cunoscut îndeaproape.

-Domnule Gheorghe Şanta cum l-aţi cunoscut pe Gheorghe Paşca?

-Eu m-am angajat la I.F.E.T-ul din Năsăud ca muncitor şi am fost repartizat de această intreprindere la parchetul din fundul Rebrei care era o exploatare mare deschisă atunci în anii 1950, fiind deservită de calea ferată forestieră Fiad-Telciu-Valea Secii de unde lemnul era adus cu funicularul din fundul Rebrei peste munte. Aici erau mulţi muncitori forestieri şi am fost şi eu angajat acolo de către şeful de sector  inginerul Napeu care mi-a spus următorul lucru: “Tu ai 18 ani şi încă nu ai lucrat la pădure, de aceea eu nu pot să te bag într-o echipă. Ca să poţi să te angajezi aici să îţi cauţi tu o echipă care să te accepte să lucrezi cu ei”. Am discutat cu mai multe echipe care erau angajate la lucrările de fasonare şi şi corhănire a lemnului de acolo şi m-au acceptat în mijlocul lor o echipă de ucrainieni din Poienile de sub Munte care aveau nevoie de un om. În cele din urmă m-au luat dar mi-au spus următorul lucru: „Tu ai nişte obligaţii în plus faţă de noi care lucrăm efectiv la fasonat”  (de exemplu doborârea lemnului se făcea cu toporul şi cu fierăstrăul de mână pentru că nu erau alte mijloace),  aşadar trebuia să trag de fierăstrău la un capăt iar el de partea cealaltă dar salariul meu era jumătate din salariul lor, acestea erau condiţiile în care m-au angajat. În plus aveam şi alte obligaţii: să fac focul în coliba de pământ în care dormeam noaptea  la parchetul acesta în care lucram.Trebuia şi să aduc apă în ceaoane pentru prepararea mâncării seara, dimineaţa şi la amiază. Acestea erau condiţiile şi le-am acceptat.

Lucrând în zona asta, în fundul Rebrei, am aflat că pe acolo umblă acest haiduc Gheorghe Paşca care era fugit pe păduri din cauza unei arme. Mai târziu ne-am întâlnit cu el şi ne-a povestit despre situaţia lui. El venea destul de des prin zona noastră prin pădurile unde lucram noi acolo. Într-o zi a apărut la echipa noastră. S-a prezentat când ne-a găsit şi ne-a întrebat pe fiecare: cine şi de unde suntem. Paşca ne-a povestit situaţia lui, că a fugit să se ascundă pe păduri pentru că a fost chemat la postul de Miliţie să predea puşca. El avea o puşcă cu lunetă la care ţinea foarte mult. Ne-a arătat-o. Pe patul puştii avea gravată stema regală. Ne-a spus că a primit-o de la regele Carol al -II- lea în perioada în care a fost în exil la Bistriţa. În această perioadă mergea la vânătoare prin părţile noastre şi l-a luat cu el şi pe Paşca ca unul dintre marii vânători care erau în zona asta. În scurt timp între rege şi Paşca s-a legat o strânsă prietenie iar regele i-a dăruit această puşcă. Când după anul 1946 li s-a cerut tuturor să predea armamentul Paşca nu a vrut să predea această puşcă de aceea Miliţia a vrut să îl aresteze. El a fugit  şi s-a ascuns în păduri. Aşa a ajuns el haiduc. Nu a făcut niciun lucru rău înainte de fuga sa dimpotrivă, a fost un om aşezat.

- Cum era îmbrăcat Paşca? Purta armele la vedere?

- Avea două puşti şi un pistol ce îl ţinea agăţat la centură. De centură mai avea agăţate nişte grenade. Avea la el două raniţe: una mai mare în care  ţinea diferite obiecte personale şi una mai mică în care ţinea cartuşele. Mi-a povestit cum a fost urmărit de Miliţie prin pădurile unde se ascundea el. Pe urmă lucrurile s-au complicat pentru că au vrut să îl împuşte, el s-a apărat şi a împuşcat patru din miliţieni. Apoi a început Securitatea să îl urmărească .În acest scop s-a deplasat la Telciu o unitate militară de mărimea unei companii care avea domiciliul lângă Căminul Cultural din Telciu. De aici umblau pe toţi munţii şi încercau să îl prindă.

Noi îl întrebam pe Paşca: „Ce se întâmplă cu tine?”,  iar el ne răspundea: “Am speranţa şi aştept să vină americanii. Nu mai durează mult, vin la primăvară. Atunci mă voi putea întoarce acasă şi voi putea să păstrez puştile mele. Avea această speranţă şi ne povestea despre tot felul de evenimente politice de care noi nu ştiam pentru că eram izolaţi. El avea sursele lui de informare şi ne tot repeta: „La primăvară vin americanii!”

- Despre luptele lui cu Securitatea v-a povestit?

- Ne-a povestit mai multe episoade printre care unul petrecut la Ţibleş când a fost încercuit  şi a ţinut trupele Securităţii la distanţă două zile şi două nopţi. Acolo era însoţit de Gheorghe Vlad al Împăratului. Au scăpat de acolo dar după asta între ei a apărut o ruptură, o ceartă. Când a venit la noi Paşca era singur.

Într-o zi când a apărut la noi în fundul Rebrei ne-a întrebat ce se întâmplă cu plăţile salariilor noastre.Toţi muncitorii eram adunaţi în acea zi acolo, aşteptându-l pe casier să ne dea salariile. A coborât casierul din funicularul  cu care a trecut muntele la noi iar Paşca îl aştepta. I-a luat toţi banii şi statele de plată şi i-a plătit el pe oameni apoi i-a strigat casierului:    „Eşti un bandit care tragi din salariile oamenilor şi trebuie să încetezi cu asta!”

- I s-au plâns muncitorii lui Paşca?

- Da. Oamenii i s-au plâns că acest casier le reţine din bani.Reţinea din salarii mai ales cărăuşilor care aveau salarii mai mari de aproape 1000 de lei. Eu câştigam în acea vreme doar 120 de lei pe lună. Paşca i-a atras atenţia: „Le-ai reţinut bieţilor oameni şi câte 25 de lei fără să fie ei de acord! O să te învăţ eu cum să îţi faci datoria! Dacă te mai prind că iei din banii oamenilor o să te împuşc!  “Ne-a dat Paşca banii ce ni se cuveneau dar pentru el nu şi-a ţinut niciun ban. De atunci a intrat o spaimă în casier şi niciun leu nu a mai reţinut nimănui.

- Oamenii se temeau de Paşca?

- Noi nu ne temeam de el pentru că era prietenos cu noi ,dar le atrăgea atenţia celor care se lăudau prin crâşmele din Telciu că o să îl prindă ei pe Paşca. Aşa era pădurarul Vasilică Dumitru care s-a lăudat că o să îl dea pe Paşca pe mâna Miliţiei. Paşca a aflat şi a venit într-o zi la el la brigadă în fundul Rebrei . A strigat la el să iasă afară din brigadă. Era într-o sărbătoare. Ne-am adunat toţi să vedem ce se întâmplă. L-a culcat pe pădurar la pământ, pe burtă şi i-a pus ţeava puştii după cap. Soţia pădurarului urla şi striga la Paşca să nu îi omoare bărbatul. Şi alţi oameni care erau acolo îl rugau la fel. S-a auzit dintr-o dată o bubuitură după care s-a lăsat o linişte de mormânt.

- L-a împuşcat?

- Nu. A tras pe lângă capul pădurarului. După împuşcătură Paşca  l-a prins de ceafă şi l-a ridicat în sus. Pădurarul era galben ca ceara, spaima a fost atât de mare încât Vasilică pădurarul şi-a învăţat lecţia pentru toată viaţa.

- Securitatea vă cerea să îl denunţaţi pe Paşca?

- Pe la noi trecea Miliţia şi Securitatea. Ne interogau dacă l-am văzut pe Paşca, dacă a fost pe acolo. Spuneam că a fost dar niciunul dintre noi nu le indica direcţia exactă din care el venea şi apoi pleca pentru a nu cunoaşte traseele folosite de Paşca. Dar şi Paşca ne întreba de controalele Securităţii şi îi spuneam de fiecare echipă de şapte până la zece miliţieni şi securişti şi direcţia în care au luat-o să îl caute. Cât am stat eu acolo nu ştiu să îl fi prins ei pe Paşca. În anul următor am aflat că în luna februarie l-au împuşcat pe valea Bichigiului. I-au expus apoi trupul fără viaţă în curtea Liceului Pedagogic din Năsăud să îl vadă lumea că este mort.

- Noaptea venea Paşca acolo la exploatarea de pe valea Rebrei?

- Într-o noapte Paşca a intrat în coliba noastră săpată în pământ şi acoperită cu buşteni. Noi dormeam în colibă pe cetină de brad, nu aveam pături. Făceam foc în mijlocul colibei iar eu fiind cel mai tânăr din echipă  aveam datoria să întreţin focul toată noaptea. Pe la ora 2 dimineaţa a intrat Paşca în colibă la noi. Ne-a salutat şi ne-a spus că se culcă şi el cu noi. S-a aşezat lângă mine. Pe la 5 dimineaţa a sărit în picioare, şi-a luat raniţa şi puştile şi a plecat în grabă. După zece minute am auzit afară zăpada scârţâind şi am văzut cum intră un militar în colibă întrebându-ne dacă nu a fost cumva Paşca pe aici. I-am spus adevărul că a plecat cu puţin timp înaintea venirii lui. M-a impresionat faptul că Paşca avea un simţ animalic, de om al pădurii. A simţit că se apropie un pericol pentru el, că se apropie Securitatea şi s-a trezit brusc din somn.

- Despre casa lui din Sălişte v-a povestit ceva?

- Mi-a spus câteva lucruri despre familia lui .Pe soţia lui o chema Anisia. Ea venea prin pădure şi îi aducea mâncare. Miliţia a început să o urmărească pentru a ajunge la Paşca. El,Paşca, ne povestea că ştie acest lucru dar că de fapt el îi urmărea pe ei. Apoi i-a cerut soţiei să îi trimită mâncare pe o copilă din Sălişte,una Ioana.

- Puşca aceea vestită aţi văzut-o vreodată la el?

- Desigur. Era o carabină cu ţeavă nu prea lungă şi avea lunetă la ea. Am ţinut puşca asta în mâinile mele. Paşca mă stima pentru că şi pe mine mă chema Gheorghe ca şi pe el.

- Era un om blând la vorbă?

- Foarte plăcut  şi agreabil, un om de care te apropiai foarte uşor. Puşca avea o magazie cu 5 cartuşe iar un cartuş intra pe ţeavă. Am pipăit emblema regală ce era gravată pe patul puştii, era dintr-un metal galben ce strălucea puternic.

- În urma participării sale la partidele de vânătoare cu familia regală credeţi că a ajuns să iubească monarhia?

-Sunt sigur că avea o simpatie pentru regele Carol al II-lea. Era consilierul lui în materie de vânătoare. Ştia unde se găsesc cerbi şi mistreţi prin toate pădurile astea. Era un ţintaş extraordinar, vânatul nu îi scăpa de obicei. Vreau să vă mai spun că nu l-am văzut niciodată beat pe Paşca dar avea întotdeauna la el o sticlă cu băutură. Câteodată  ne mai da şi nouă câte un păhăruţ să gustăm. Avea o băutură foarte căutată atunci, bună la gust: Araşcurum se numea.

- Se ruga lui Dumnezeu ?

- Îmi aduc aminte că înainte de a se culca cu noi în colibă s-a aşezat în genunchi şi a spus o rugăciune. La plecare era foarte speriat, şi-a luat lucrurile şi a fugit în grabă. Cred că era un om credincios.

- A făcut abuzuri faţă de dumneavoastră şi faţă de muncitorii care erau atunci pe valea Rebrei?

 

- Nu. El declara că este prietenul nostru, al muncitorilor, un justiţiar care ne făce dreptate. Nu am auzit pe nimeni să fi fost ostracizat de Paşca. Nu a luat de la niciunul dintre noi bani sau alimente, avea el oamenii lui care îl alimentau.Vara se alimenta de la stâni. Ne spunea că Securitatea a pus de pândă oameni la stâni şi sunt deghizaţi acolo ca şi ciobani dar ceilalţi oameni de la stâni erau prietenii lui pe care îi cunoştea cu mulţi ani înainte şi afla de fiecare dată de străinii Securităţii ce ascundeau în turmele cu oi.

- Merită să vorbim despre curajul lui Gheorghe Paşca de a rezista aproape nouă ani în faţa batalioanelor Securităţii? Doar Ogoranu a rezistat mai mult ca el până în anii 1970 fiind salvat prin intervenţia americanilor.

- Paşca avea credinţa că cineva are grijă de români, că cineva nu ne lasă pe mâna acestei noi orânduieli care se instala după anul 1946, o orânduială care care îi lua omului avuţia sa. Satele româneşti până atunci au fost libere şi erau străine de acest duh venit din Răsărit. Românii din zona Bistriţei şi a Maramureşului au dovedit în decursul istoriei că sunt ataşaţi de ideile de libertate. Aş vrea să mai adaug, eu, care l-am cunoscut pe Gheorge Paşca, şi mai târziu am aflat despre un alt mare luptător Gavrilă Ogoranu şi faptele lui, că lui Paşca i s-a făcut  o mare nedreptate pentru că nu au fost scoase la lumină paginile lui de luptă împotriva orânduirii comuniste şi multe lucruri nu s-au ştiut până acum. De aceea e un lucru mare pentru dumneavoastră că veniţi şi încercaţi să reconstituiţi viaţa lui Gheorghe Paşca  care a fost un om extraordinar, un mare erou naţional.

- Domnule Şanta unii şi astăzi spun că Paşca a fost un bandit care   şi-a apărat puşca, că a fost un infractor care nu a respectat legile statului bolşevic din acele vremuri,că pe lângă puşcă şi-a apărat moara şi stupina care au fost confiscate de comunişti şi ,desigur,ş i-a apărat dreptul la libertatea cuvântului pe care l-a pierdut alături de cel al proprietăţii.

- E o înţelegere falsă şi profund greşită a ceea ce au însemnat aceşti oameni ca Paşca, Şuşman, Dabija sau Ogoranu şi faptele lor. În fond, Paşca îşi apăra avutul său, agoniseala lui. Ce e rău în asta? Atunci când alţii i-au luat moara şi stupina, chiar şi puşca care era a lui şi ţinea la ea atât de mult, a avut curajul să le apere. Dacă neamul românesc era mai curajos şi mai aproape de ce au fost aceşti oameni soarta acetei ţări era alta.

- Credeţi că ar fi fost posibil în anii grei ai bolşevismului să ne recâştigăm drepturile pierdute dacă poporul român se ridica şi era solidar cu Paşca şi cu Ogoranu ?

- Din păcate soarta ţării nu putea fi modificată prea mult pentru că soarta României a fost fixată de marile puteri, târgurile au fost făcute iar noi şi dacă ne opuneam acestor înţelegeri nu ne mai lua nimeni în seamă. Dar dacă cea mai mare parte a neamului românesc s-ar fi opus nu se putea ajunge la nenorocirile din această ţară, la distrugerea ideii naţionale care    s-a promovat în anii de după război când au fost încarceraţi nu doar politicienii români ci şi foştii primari din sate şi oamenii simplii care ţineau la rânduiala lor, practic naţiunea română a fost decapitată de ideile impuse de sovietici dar făcute cu mână românească. Aici e durerea mea cea mare când spun că toate aceste nedreptăţi s-au făcut cu procurori români, cu miliţieni şi securişti români,cu judecători români.

-  Şi atunci cum rămânem în final? Merită să vorbim despre Paşca,Şuşman sau Ogoranu? Să ne aducem aminte de lupta lor?

- Nu aş spune că merită ci mai degrabă aş spune că e o datorie a fiecăruia dintre noi care ştim aceste lucruri să le scriem să ştie şi urmaşii noştri că au fost dintre noi oameni curajoşi care şi-au apărat avuţia şi libertatea lor cu arma în mână chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Paşca a ştiut când a plecat pe acest drum că e un drum fără întoarcere, sfârşitul lor a fost după uzanţele Securităţii de la acea vreme: uciderea fără judecată şi fără respectarea drepturilor .În acest sens, e şi suferinţa părintelui meu sufletesc, colonelul Liviu Rusu care a fost luat de acasă şi trimis la Canal fără nici o condamnare.

- Sau cum e cazul bunicului meu Toader Dumitru, primarul din Rebra, ucis fără judecată de vrednica Securitate în anul 1949 în Dealul Crucii.

- Aşa este.

- La aproape 70 de ani de la curajul lor oare noi astăzi am mai putea trăi fără libertate şi să ne ia cineva truda muncii noastre?

- Cred că astfel de lucruri nu se mai pot întâmpla dar trebuie să recunoaştem că şi în anii aceştia s-au întâmplat lucruri rele: oameni condamnaţi pe baza unor simple denunţuri, practici care amintesc de vremurile în care erai închis pentru că ascultai Vocea Americii sau făceai o glumă despre Stalin.

- Pentru ca blestemăţiile unor astfel de dictaturi să nu se mai repete niciodată!

- Exact!

- Vă mulţumesc domnule Şanta!

- Cu mare plăcere!

.

Comentarii

12/07/18 15:28

Fain interviul! Dacă se poate spune așa. E bine că asistăm la un fel de „întoarcere a fiilor risipitori”. Mă refer la d-l Șanta care a fost primar în timpul comunismului în Sângeorz-Băi. Trebuie să recunosc că, așa în comunism cum era, a fost un tip mai „liberal”, atâta cât și-a putut permite.
Ce-or mai fi strâmbând din nas securiştii judeţului, parte din ei scriitoraşi de duzină, gen cei care militează pentru "dreptate".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]